A fost odată în Carpatia (vol. 2): Întoarcerea acasă

Ilustrațiile de pe coperta desfășurată: The Golden Woods și The Little Croft, tablouri de Joe Gilronan
Ilustrații interior: Radu-Călin Solovăstru

Orizontul mitic protector, destinele personajelor principale, patru băieți și o fată, atributul interculturalității într-un secol destinat globalizării, invitația de a ne cunoaște trecutul pentru a ne putea prețui mai bine prezentul și a ne proiecta într-o lumină plină de speranță viitorul, precum și stilistica inconfundabilă m-au făcut să cred că autorul practică farmacologia nu doar pe oameni, ci și pe cuvinte. Nimic în plus, nimic în minus. Exact atât cât trebuie. (ALINA HUCAI)

O carte pe care orice familie de români ar trebui să o aibă în bibliotecă. Așteptăm traducerea ei în engleză, tocmai pentru ca oricine să aibă acces la ea. Va fi, în acest fel, o excelentă carte de vizită pentru România – cu tot ceea ce reprezintă țara noastră. Pentru români, seria A fost odată în Carpatia marchează conștiința apartenenței, trasând identitatea poporului. Fiind totodată un roman de introspecție, românilor cititori li se dă șansa de a afla cine sunt ei cu adevărat. (MIHAELA MUREȘAN)

Forța epică uriașă, dezvoltată pe spații vaste, împrumută autorului o voce sadoveniană de care cred că literatura noastră ar avea nevoie. (VIANU MUREȘAN)

Romanul lui Constantin Ciceovan nu e unul de capă și spadă, ci, mai degrabă, de obște comună a Occidentului și Orientului, într-o lume în care faptele mari sunt de natură morală, bazate pe istețime, iscusință, devotament, loialitate, ele rămânând înscrise în mentalul colectiv ca „învățături” pentru timpurile noastre. (MIRCEA POPA)

Un roman al esențelor românismului dintotdeauna. (RADU VIDA)

Baygun văzuse ceva sub un copac și o luă într-acolo să cerceteze mai de aproape. Era un stârv de cerb, pe jumătate rupt și mâncat de sălbăticiunile pădurii. Doar coarnele falnice erau încă întregi.

Își scoase jungherul de la brâu și încercă să le desprindă, fără să ia aminte la zumzetul ce se auzea deasupra lui. M-am uitat în sus și am văzut un viespar uriaș, legănându-se alene în boarea înserării. Umbrele erau gata să învăluie pădurea, iar viespile se întorceau la adăpostul cuibului. Bâzâiau grăbite să ajungă înăuntru, ca un nor gros în jurul găurilor de la intrare. În momentul acela, am știut că venise clipa răzbunării.

L-am tras pe Omer după un trunchi de copac, făcându-i semn să rămână nemișcat. M-am strecurat și eu lângă el și am luat de jos o creangă uscată, ascuțită la un capăt. Apoi mi-am luat avânt și am aruncat-o spre viespar, cu toată puterea. Am văzut-o cum se rotește în aer de câteva ori, parcă prea încet. Ca și inima, pe care mi-o simțeam că încetase să mai bată de spaimă. Nu aveam decât o singură încercare și dacă dădeam greș, tătarul ar fi băgat de seamă ce voiam să fac. Creanga s-a oprit cu vârful ascuțit în mijlocul viesparului, sfârtecând în el o gaură adâncă. Baygun a auzit zgomotul și s-a uitat în sus. Tocmai în clipa în care un șuvoi de viespi a țâșnit afară, cum țâșnește vinul când scoți cepul de la butoi.

(fragment din A fost odată în Carpatia. Întoarcerea acasă)

Deși a știut dintotdeauna să captiveze o audiență cu darul povestirilor sale, CONSTANTIN CICEOVAN a așteptat un timp îndelungat să scrie această serie. Amintirile copilăriei, fascinația vremurilor apuse, frânturi adunate din viețile celor din jur – toate s-au îmbinat într-un roman nostalgic pătruns de istorie, folclor și fantezie. Autorul s-a născut și a crescut în Cluj, este absolvent al Liceului „George Barițiu” din Cluj-Napoca și al Institutului de Medicină și Farmacie din același oraș. În prezent, trăiește la Chicago.