Agresivitatea umană

Etologia şi etologia umană, ca discipline ştiinţifice, studiază dimensiunea bio-psihică a agresivităţii umane şi încearcă să explice dintr-o perspectivă nouă în special aspectele distructive ale agresivităţii. Cartea de faţă, scrisă de unul dintre cei mai importanţi discipoli ai lui Konrad Lorenz, se bazează pe cercetări directe asupra omului. Din această perspectivă, războiul, de exemplu, apare ca un mijloc de a rezolva probleme reale ale umanităţii, la care se va putea renunţa doar când se vor găsi mijloace non-distructive de a rezolva aceleaşi probleme.

«Trăim într-o lume care năzuieşte către pace, dar care totuşi este permanent angajată în războaie... Ce ne împiedică să trăim în pace? Agresiunea nu vine de nicăieri. Ea s-a dezvoltat în regnul animal în serviciul diferitelor funcţii de importanţă vitală pentru supravieţuire... Trebuie într-adevăr să admitem că avem o anumită «slăbiciune» pentru agresiune, însă ca fiinţe culturale de la natură suntem în mod esenţial capabili să controlăm înclinaţiile noastre înnăscute şi să le reorientăm. În afară de asta, războiul ca formă de agresiune grupală plănuită strategic şi realizată cu ajutorul armelor este rezultatul unei îndelungate dezvoltări culturale...»

Irenäus Eibl-Eibesfeldt este întemeietorul etologiei umane, autor al unor lucrări fundamentale în domeniu, cum ar fi Tratat de etologie comparată (1967) şi Tratat de etologie umană (1986).