Ai toată viața înainte
Romain Gary s-a născut în 1924 la Vilnius, în Lituania, unde și-a petrecut prima parte a copilăriei. În cel de-al Doilea Război Mondial a luptat alături de trupele franceze în Europa și în Africa de Nord, devenind apoi un diplomat și un scriitor de succes. Este cunoscut publicului român pen¬tru romanele Clar de femeie, Prima dragoste, ultima dragoste, Alint, dar mai cu seamă pentru Ai toată viaţa înainte.
Gary a reușit să înșele vigilenţa criticilor și a cititorilor, fiind singurul scriitor care a câștigat Premiul Goncourt de două ori. După ce în 1956 a primit premiul pentru romanul Les racines du ciel (Rădăcinile cerului), Academia Goncourt i-a oferit din nou premiul, în 1975, pentru Ai toată viaţa înainte, publicat sub pseudonimul Émile Ajar. La decernarea premiilor, Gary a privit din sală cum nepotul său, care s-a prezentat drept Ajar, a primit premiul. Semnul identităţii dintre Gary și Ajar a fost pus abia după ce scrii-torul s-a sinucis, în decembrie 1980.
Momo a fost crescut de când se știe de Madam Roza, o evreică bătrână care „a fost cândva femeie și nu i-a trecut de tot“, în apartamentul ei, laolaltă cu alţi copii pe care mamele lor nu-i pot păstra, dar nici nu vor să-i lase în grija Asistenţei Publice. Lumea lui Momo este un cartier parizi¬an sărac în care trăiesc de-a valma prostituate, travestiţi, hoţi de buzunare, comercianţi mărunţi; o lume colorată, cu bune și rele, plină de abjecţie, dar nu lipsită de umanitate și căldură, descrisă cu afecţiune și umor de naratorul-copil. „Trebuie să iubești“ e concluzia acestei cărţi extraordinare, aflate la a patra ediţie în limba română, în aceeași traducere de excepţie semnată de Laszlo Alexandru.

Editura | Univers |
---|---|
Colecție | Romanul secolului XX |
ISBN | 9789733412205 |
Traducător | Laszlo Alexandru |
Număr de pagini | 176 |
Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
Tip copertă | brosata |
Data apariției | 2020 |
Validate your login