Alfabetul bucatelor. Povestiri cu miez gustos cuprinzând rețete românești reinventate sau de la străini împrumutate

Îmbinând gastronomia cu memorialistica, într-un stil spumos şi ludic, condimentat cu erudite excursuri etimologice, culturale şi istorice, Vlad Macri ne dezvăluie culisele artei culinare, pe care o cercetează şi o practică cu pasiune de-o viaţă întreagă. Literele alfabetului organizează o suită de istorii gastronomice savuroase, din perioada comunistă sau din zilele noastre, şi fiecare istorie se leagă de una sau mai multe reţete din bucătăria românească şi internaţională, optimizate într-un fel surprinzător.

„Suntem programaţi cultural să considerăm bune doar asocierile strămoşeşti, dar orice combinaţie este de încercat şi mai toate sunt delicioase. Să ne amintim de Rimbaud cu a sa idee de dereglare sistematică a simţurilor. Haideţi să ne dereglăm sistematic gusturile deprinse! De ce să nu facem un borş de pasăre cu mărar şi tarhon în locul leuşteanului, pe care îl putem toca şi pisa împreună cu nişte usturoi, pentru a-l adăuga peste o ceafă de porc la grătar? Sau de ce să nu luăm o legătură de hasmaţuchi şi, după ce îl tocăm, să-l amestecăm cu nişte miere? Îl lăsăm acolo, în miere, cam o lună, până aroma ierbii pătrunde dulceaţa albinelor. Apoi, la o salată de cartofi, luăm o lingură din această miere parfumată şi o dizolvăm în cinci linguri de oţet încălzit. Cu un strop de ulei, este un sos extraordinar (la cartofii fierţi, mai adăugaţi şi un pic de muştar).“ — VLAD MACRI

VLAD MACRI (n. 1965) nu a fost niciodată un tip mâncăcios şi, până pe la vârsta de 20 de ani, nu s-a arătat deloc interesat de arta culinară. Dar totul s-a schimbat în anii ’80 ai secolului trecut, atunci când Ceauşescu a impus „alimentaţia ştiinţifică“, adică penuria alimentară naţională. Cu un apetit cam plăpând, Vlad a fost nevoit să găsească mijloace pentru a-şi stimula pofta de mâncare, grav afectată de farfuria banală şi săracă a acelor ani. Şi astfel s-a apucat de citit cărţi de bucate. Ca să poată ingurgita sarmalele de la magazinele Gospodina (cu extrem de puţină carne şi păsat în loc de orez), citea despre cum se prepară un muşchi de vită cu sparan­ghel; în faţa unei supe din zeamă de gheare de găină, devora reţeta raţei cu portocale… Din această plăcere masochistă s-a născut, în timp, o adevărată pasiune pentru arta culinară. În anul 2008, sătul de citit gastronomie, a publicat la Editura Humanitas Stufat ori estouffade? sau Există bucătărie românească?, stârnind destule polemici: cei convinşi de originalitatea absolută a preparatelor româneşti s-au simţit lezaţi de un demers pe care îl considerau cam globalist şi demitizant. Aşa că Vlad Macri s-a retras în bucătărie şi s-a apucat de gătit. Fiind absolvent al Facultăţii de Limbi Străine, a devenit chiar specialist în prepararea limbii de vită. Şi a aşteptat 15 ani până să mai publice o carte.