Altarul spiritualitatii romanesti

Arhimandritul Mitrofor Haralambie Vasilache stralucea prin alte calitati. Banii ce i se dadeau, el ii tinea cu gunoiul sub matura din coltul casei. De venea cineva sa-i ceara, il trimitea acolo sa ia cat ii trebuie… In afara de orele de slujba, la care era nelipsit, rugaciunea particulara o facea in chilie ore intregi, pana catre miez de noapte. Ziua si-o dedica scrisului si cetitului. Zeci de manuscrise i s-au luat la arestare – de spiritualitate crestina, de filosofie si-ndeosebi de adanci studii de psihologie crestina... 
„Altarul spiritualitatii romanesti” fusese numai un inceput a tot ceea ce a scris mai tarziu. A fost un duhovnic pretuit si cautat de sute si mii de credinciosi, oriunde a fost, la Iasi, Bucuresti, Cernica, Neamtu, Pocrov si in inchisoare. In 1962 si-a dat duhul in inchisoare, intru nevinovatie. Pr. Vasile Vasilache

„Operat de doua ori, inspaimantator de slab, abia umbland, abia vorbind, mai toata ziua culcat si acoperit cu patura, cufundat in rugaciuni, parintele Haralambie Vasilache asteapta moartea. Afla insa mijlocul si taria de a ne vorbi uneori, cate putin. Monah ce se afla, intampina sfarsitul cu seninatate dar nu fara griji: ca omul cuminte care se gateste de drum lung si cunoaste ca nu-i de ras, ca e bine sa chibzuiesti din vreme la toate, sa faci cuvenitele pregatiri si sa te echipezi cugetand ca e mai bine sa prisoseasca decat sa lipseasca. Imi daruieste si mie catva timp si privindu-l, graindu-i, ma copleseste convingerea ca suferintele au sens, ca viata toata nu se poate sa nu aiba sens… 
Parintelui Haralambie – ca unui sfant – cutez sa-i impartasesc – e primul – cele doua vise avute la Jilava cu un an si jumate inainte, in celula douazeci si cinci… Parintele Haralambie ma asculta cu atentie, nu surade, nu tresare. Apoi se pronunta: nu crede ca visele ori aratarile sunt suspecte. Dimpotriva, ma fericeste. Imi cere insa multa discretie si smerita stapanire de sine. Si mai ales – e greu de priceput, zice, totusi ma roaga sa fac un efort – sa le iau drept firesti, drept ceva neexceptional, care sa nu ma scoata din fagasul cat se poate de comun al vietii de obste… 
Facem si planuri de viitor, parintele – ca orice muribund autentic – fiind suta-n suta convins ca are sa moara si tot suta-n suta incredintat ca va trai. Dar nu mai trec decat putine zile si se produce o hemoragie puternica. Il doboara. Medicul detinut, chemat cu staruinta, sosit cu greu, da din cap. Seful camerei il infasoara pe Parintele Haralambie in patura, iar eu il duc, impreuna cu alt detinut, pana la usa celulei de unde, noi stand cu fata la perete si bratele peste ochi, plantoanele – ridicandu-l de pe jos – il cara la infirmerie. Am aflat mai tarziu ca a murit a doua zi.” N. Steinhardt – „Jurnalul fericirii”

Care va fi destinul de astazi al unui volum deja „arestat” candva, ars, pus la index, interzis, din pricina caruia, intr-o anume masura, autorului sau i s-a dat sansa sa se jertfeasca pentru Hristos…?
Poate ca dezlegarea saradei consta tocmai in titlul acestei carti. Asa cum Hristos este continuu readus in mijlocul credinciosilor si al bisericii de parohie prin taina Sfintei Liturghii, tot astfel spiritualitatea romaneasca – inlauntrul careia se inscrie, iata, si aceasta carte – este destinata sa invie constant, in viziunea Pr. Haralambie Vasilache, indiferent de persecutiile si de incercarile la care a fost supusa de-a lungul veacurilor…
Reeditarea si lectura volumului „Altarul spiritualitatii romanesti” devine astfel un act de tonica revenire la izvoare, tema de meditatie si de ruga. Marius Vasileanu