Ameninţări fără răspuns

De ce, de-a lungul istoriei, statele au subestimat în mod regulat pericolele din afară care le amenințau supraviețuirea? De ce unele state au fost capabile să-și mobilizeze eficient resursele materiale pentru a răspunde adecvat la amenințările externe, în timp ce altele nu au reușit să facă acest lucru? Sub-balansarea este un fenomen comun, dar prea puțin cercetat în politica internațională, care se produce atunci când statele fie nu conștientizează amenințările periculoase pentru ele, fie aleg să nu reacționeze la aceste amenințări sau reacționează inadecvat și imprudent. În acord cu noul val al cercetărilor realiste neoclasice, Amenințări fără răspuns oferă o teorie a sub-balansării bazată pe patru variabile de la nivel intern, care explică variația în timp și spațiu a modului cum răspund statele la presiunile și stimulentele externe. Teoria generează cinci scheme cauzale pentru comportamentul de sub-balansare al statelor, care sunt testate folosind câteva cazuri elocvente: Marea Britanie și Franța în perioada interbelică, Franța între 1877 și 1913, precum și Războiul Triplei Alianțe (1864-1870), care a opus Paraguayul Braziliei, Argentinei și Uruguayului. Autorul conchide că statele care prezintă cea mai mare probabilitate de sub-balansare sunt cele incoerente, fragmentate, ale căror elite sunt constrânse de considerente politice în luarea deciziilor.