MATEI PLEŞU (n. 1973, Bucureşti) a absolvit cursurile Facultăţii de Filozofie din Bucureşti în 1997. În acelaşi an, traduce pentru Editura Humanitas o monografie Platon a lui R.M. Hare, apoi urmează un stagiu de doi ani în Austria şi în Germania. În perioada 2005-2010 colaborează cu revistele Aspirina, Plai cu boi şi Adevărul literar şi artistic.
Matei Pleşu aşterne dinaintea publicului un festin literar-gastronomic pregătit cu bunătăţi din toată lumea, de la rafinerii franţuzeşti gătite cu vinuri de soi, la bizarerii chinezeşti stropite cu sos de soia. Între ele, se înşiră ca mărgelele pe aţă poveşti depănate cu umor şi duioşie din peregrinările autorului prin ţările Europei ori ale Asiei, unde ochiul a ştiut să se bucure deopotrivă de frumuseţea unui vitraliu şi de culorile vii ale unei mâncări savuroase. Un loc aparte, sau poate mai degrabă un timp aparte, între poveştile lui Matei Pleşu îl ocupă o descindere surprinzătoare în bucătăria liderului unei foste ţări socialiste, unde ospeţele şi oaspeţii par desprinse dintr-o strălucitoare producţie cinematografică. O carte de amintiri nu numai gastronomice, în care bunul gust e singura măsură cu care se judecă si arta, şi artă culinară.
Validate your login