Amintiri din zilele ce vor veni

În cel mai (re)cunoscut roman al scriitoarei mexicane Elena Garro, vocii orașului Ixtepec, narator omniscient și omniprezent, i se alătură cea a locuitorilor săi pentru a povesti despre dezamăgirea lor față de ordinea impusă după Revoluția mexicană și nenorocirile cauzate de Războiul Cristero.

„Povestea localității Ixtepec, de pe întinderea fierbinte a sudului mexican, în perioada Cristiadei din anii 1926-1929. Familii burgheze, militari, indieni săraci, prostituate, un personaj care se crede „domnul președinte” al republicii, o bătrână credincioasă, un oportunist şi mama lui avară, domnișoare fără altă perspectivă decât aceea a pereților casei dau viață acestui colț de lume cutremurat de conflictul dintre Guvern şi Biserică.

Căldura, alcoolul și atmosfera apăsătoare exacerbează nervii și amplifică o înfrigurare care ațâță violența unora ori trezește nevoia de iluzie a altora. Între acestea, urmărirea preotului și a sacristanului pentru a fi arestați, conform ordinelor, pune față în față solidaritatea umană și cruzimea absurdă, situează într-o relație, dintr-odată nouă, locatarele bordelului și militarii.

Război, iubiri imposible, neîmpliniri, trădări. Într-un loc undeva sub lumina tropicului, în care vor dăinui, ca „amintiri din zilele ce vor veni”, numele unor condamnaţi la moarte şi piatra în care s-a transformat „ingrata” Isabel, tânăra îndrăgostită tocmai de omul care a adus năpasta asupra ei și a familiei sale.

O carte cu pagini superb scrise, în care realul îşi acutizează accentul grav prin debordare în magic.” (Vasilica Gamardo, traducător)

Amintiri din zilele ce vor veni reprezintă istoria corală a orașului Ixtepec situat pe o câmpie din Mexic. Locuitorii sunt prizonieri ai unui timp nemișcat. Ixtepec a trăit vremuri mai bune, dar odată cu prezența militarilor și a generalului Francisco Rosas, străzile sale stagnează între plictiseală și lupte însângerate. Familia Moncada locuiește pe una dintre străzile principale ale orașului. Isabel, Nicolás și Juan sunt trei frați care știu că destinul lor a fost croit pentru a transforma orașul. Generalul Francisco Rosas nu vede dincolo de ochii translucizi ai iubitei sale, Julia, pe care o ține închisă în Hotel Jardín și pentru care tânjește o dragoste bolnavă.

Elena Delfina Garro Navarro (1916-1998) este situată de critică lângă Sor Juana Inés de la Cruz, cea mai importantă figură a literaturii mexicane,.

Născută în Puebla, Mexic, dintr-un tată spaniol și o mamă mexicană, al treilea dintre cei cinci copii, și-a petrecut copilăria în Ciudad de México, dar, în timpul Războiului Cristero, s-a mutat la Iguala, Guerrero, unde sunt plasate multe dintre poveștile sale. A studiat literatura, coregrafia și teatrul la Universitatea Națională Autonomă din Mexic.

Autoare de romane, nuvele, opere de teatru, scenarii de film, reportaje, s-a inspirat din realitatea socială şi din istoria Mexicului (Revoluţia, Războiul Cristero, lupta sindicală, condiţia femeii, problematica indigenă), dezvoltând un stil inovator, iniţiator al aşa-numitului „realism magic”. Opiniile sale despre drepturile indienilor au stârnit controverse în Mexic.

Romanul Amintiri din zilele ce vor veni a fost publicat în 1963 și distins cu Premiul Xavier Villaurrutia în același an, fiind cel mai recunoscut roman al scriitoarei mexicane. În 1968, a fost ecranizat de Arturo Ripstein.

Alte romane: Andamos huyendo Lola (1980), Testimonios sobre Mariana (1981, Premiul Grijalbo), Reencuentro de personajes (1982), La casa junto al río (1983), Y Matarazo no llamó... (1991), Inés (1995), Busca mi esquela & Primer amor (1998), Premiul Bellas Artes de Narrativa Colima, Premiul Sor Juana Inés de la Cruz), Un traje rojo para un duelo (1996), Un corazón en un bote de basura (1996), Mi hermanita Magdalena.

În 1994, Elenei Garro i-a fost acordat Premiul Naţional pentru Literatură Juan Ruíz de Alarcón pentru contribuția adusă la dramaturgia mexicană.