Editarea acestui audiobook a fost făcută pe baza unor casete pe care Noica le-a înregistrat la Văratec. Cei 22 sau cultura de performanţă, text publicat de Noica în revista Ramuri la 15 martie 1981, a fost citit şi înregistrat, înainte de publicare, în cadrul unei întrevederi particulare.
Cel de-al doilea CD conţine 2 evocări ale lui Constantin Noica semnate de Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, în lectura autorilor.
„Legenda Noica e blândă. Ea creează răspunderi, obligă la imitaţie şi o îngăduie. Cu alte cuvinte, este un model, un exemplu de urmat, o cale posibilă. Invită la perpetuitate, la reiterarea performanţei sau măcar la asigurarea continuităţii ei. În spaţiul românesc de astăzi, s-ar putea să avem nevoie de asemenea legende mai mult decât oricând." (Andrei Pleşu)
„Importanţa acestor piese o întrece pe aceea a încercării singulare într-un gen literar apus. Ele ne ajută să înţelegem mai bine opţiunile lui Constantin Noica, să-i desluşim mai bine argumentele - pe care, în continuare, le putem sau nu împărtăşi -, dar, peste toate, să pătrundem în logica unei mari iubiri îndurerate pentru partea noastră de cer." (Gabriel Liiceanu)