Au fost odata ca niciodata un Zmeu Albastru si o Floarea Soarelui. Intr-o zi, Zmeul i-a dat Florii un bat si o ata, ca un fel de undita, si i-a spus: „Ai incredere ca, atata timp cat stau langa tine, batul e prins de cer si nu se poate desprinde". Floarea Soarelui s-a agatat de funia batului, a urcat pe inima, a inchis ochii si a inceput sa se legene. Fiecare bataie a inimii tinea locul unei caramizi. Asa isi construiau lumea. Dupa cateva veacuri, Floarea Soarelui a atins din greseala Cerul. S-a speriat atat de tare de fericire, incat a deschis ochii. Era singura. Zmeul Albastru nu mai era. A fost exact cat sa cada din Cer, sa se izbeasca de pamant si intr-o secunda sa se faca tandari. Cand Zmeul s-a intors, a fost prea tarziu. Fiecare mangaiere pe care i-o broda pe suflet nastea o lacrima. Si fiecare lacrima facea sa creasca-n locul ei... un cactus. Povestea oamenilor cactusi este povestea celor care au indemanarea sa (se) minta.
Un roman scris in 40 de zile, un joc al introspectiei si al (re)gasirii de sine. Recomandat persoanelor aflate in deruta existentiala, cu alergie la minciuna si cu tulburari de maturitate. Jocul incepe cu o singura pista: sufletul tau. In fiecare zi cobori in tine, in adanc. N-ai cum sa te ntorci, n-ai cum sa te opresti, ci doar sa mergi inainte. Ultima zi este rascrucea, momentul deciziei: „incotro?". Cele 40 de zile de reflectie si sinceritate iti dau raspunsul si la final nu mai ai nicio sansa de ezitare… simti exact pe unde s-o iei.