Aleksandr Soljenitin. Dincolo de ideologie

Epuizat din stoc
SKU
C188187
28.85 LEI

Detalii

Volum apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunis­mului şi Memoria Exilului Românesc.


Bineînteles, autorul nu pretinde că Soljenitin ar fi un filosof politic în sensul strict al cuvîntului, dar reuşeste să-i reconstituie, în diferite etape şi din diferite lucrări (unele netraduse în limba româna, precum vastul proiect Roata roşie, dedicat căderii Rusiei imperiale şi naşterii Uniunii Sovietice), viziunea asupra condiţiei politice a omului.

Sînt interesante mai ales punerea în contextul epocii a acestei viziuni şi comparaţiile cu figuri politice şi nu numai de prim-plan, inclusiv disidenţi precum Václav Havel.

„Prin această carte concisă şi densă, cititorul român are şansa întîlnirii cu o extraordinară figură a secolului XX: Aleksandr Soljenitin, gînditor politic. Analizînd vasta opera literară a autorului rus, profesorul Daniel Mahoney – el însusi reputat filosof american şi stralucit discipol al lui Pierre Manent – scoate la suprafaţă apologia pe care acesta o face societăţii civile şi libertăţii moderate de responsabilitate. Martor al ororilor totalitare şi victimă a comunismului bolşevic, Soljenitin propune o luminoasă etică a reconcilierii prin căinţă personală şi curaj moral. Într-un spaţiu public dominat de ipocrizie şi autovictimizare, modelul său se impune demn şi izbăvitor. Confruntat cu minciuna şi laşitatea veacului, Soljenitin nu oboseşte să rostească adevărul în iubire.” (Mihail Neamtu)

„O lecţie despre măreţia umană, o lucrare esenţială pentru a înţelege tirania modernă.” (Pierre Manent)

Din cuprins:
Soljenitin şi Cartea neagră a comunismului • Soljenitin şi Rusia postcomunistă • Soljenitin şi idolatria progresului • Discursul de la Liechtenstein: reconsiderarea liberalismului modern • Cel mai mare rău: participarea la „minciună” • Implicaţiile politice ale viziunii morale a lui Soljenitin • Liberalism adevărat şi liberalism fals: Stolipin şi inamicii săi în August 1914 • Fizionomia libertăţii: apărarea „tocquevilliană” a autoguvernării locale

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Polirom
Colecție Opus
Ediția cărții I
ISBN 978-973-46-2124-8
Traducător Nicolae Dragusin
Număr de pagini 224
Formatul cărţii 130x200
Tip copertă Broşat
Data apariției 2011

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Aleksandr Soljenitin. Dincolo de ideologie