„Ceea ce, dincolo de ironia si de virtuozitatea lui, era suflet, fidelitate, responsabilitate si putere de a iubi – timp de zeci de ani cu totul neintelese de publicul german –, tocmai asta va mentine vii opera si amintirea lui Thomas Mann.“ (Hermann Hesse)
„Rareori se intampla sa nu aiba dreptate cel ce scoate la iveala pacatosenia din fapta buna, dar Dumnezeu priveste cu indurare fapta buna, chiar daca isi are radacina in porniri trupesti.“ (Thomas Mann)
„Pana la urma, cum stau lucrurile cu aceasta carte, povestea pacatosului bun, povestea unui papa? Este una dintre ultimele scrise de Thomas Mann, publicata cand autorul avea 76 de ani si, fara indoiala, face concurenta celor mai indraznete romane contemporane, incalcand simultan tabuul erotic si pe cel religios. Cel mai bine o defineste calugarul Clemens, povestitorul: «o poveste groaznica si totodata inaltatoare». E vorba de o istorie medievala, si tot rafinamentul trubadurilor, truverilor si minnesängerilor se topeste in acest adevarat poem, dandu-i frumuseti in masura sa-l satisfaca pe cel mai citit cititor. Ironia plina de intelegere pe care autorul si-ar putea-o plasa pe scut, ca semn de noblete, atinge si ea nivelul cel mai inalt din toata creatia thomasmanniana. Lumineaza pur si simplu toata povestea. Si, nu in ultimul rand, desi aproape libertina, Alesul e, totusi, o carte (cu) morala.“ (Ioana Parvulescu)
Thomas Mann si-a scris romanul Alesul in ultima parte a vietii, in 1951. Nicaieri in opera lui nu exista, ca in Alesul, o mai puternica senzatie de spectacol narativ, lingvistic si de idei in dialog, menit delectarii si amuzamentului. Este indeobste cunoscut obiceiul prozatorului de a le citi membrilor familiei capitole din cartile la care lucra, astfel incat uneori isi permite mici aluzii la reactia ascultatorilor, le face cu ochiul si ii ia partasi. In felul acesta se amuza regeste si ii amuza pe cei din jur. Pacatosul cel bun, tema lui Hartmann von Aue, in atingere cu tema faustica, goetheana, a diavolului bun, construiesc laolalta „o poveste ce da pe-afara de orori trupesti si ofera o dovada infricosatoare despre tot ce este in stare sa faca trupul, fara sovaiala sau refuz“. Emotiei i se opune ironia, dusa pana la limita-limitelor.