O plimbare pe întuneric, la cinci dimineaţa, printr-o pădure populată, zice-se, de mistreţi. O conferinţă internaţională cu două sute de femei şi un singur bărbat: interpretul. Un meniu franţuzesc într-un oraş populat de români, germani, maghiari şi sârbi. O idilă cu o actriţă pentru care rolul vieţii este scoaterea partenerului din minţi. O carte poştală despre una (sau două) dintre casele vieţilor noastre şi o alta despre oraşul în care ne ducem zilele . O poveste despre un cântec în care bănuieşti fiori tantrici, pentru a conchide că e de fapt despre timp. O incursiune în lumea absurdului cazon şi a hazului fără voie. O restanţă studenţească şi stânjenitoarele ei consecinţe. O plecăciune în faţa unei voci şi a unei chitare. O păţanie cu scalde nocturne şi miliţieni cu instinct literar. În fine, relaţia subtilă dintre un meci de fotbal şi o coadă la carne. În total, treisprezece texte de aducere aminte. Cu stupori şi înveseliri. Cu exasperări şi jubilaţii. Cu arome vechi şi dulciuri noi. Cu foame de viaţă şi de poveşti. Am fost cândva femeie de onoare îl dezvăluie pe Radu Paraschivescu în ipostaza celui care se uită înapoi şi simte – uneori tandru, alteori năprasnic – nevoia confesării.