Andrei Blaier. Arta de a trai si iubi filmul

O lucrare structurata dupa modelul Decalogului, o indrazneata propunere literara, cu citirea in paralel a cronicilor (ganduri) ale cineastului Andrei Blaier, cu marturisirile (meditatii) ale omului Andrei Blaier, impletite totodata cu analiza criticilor (cronici) si vorbele autorului cartii.
Patru puncte cardinale legate prin natura insssi a subiectului, arealul politic impus de conjunctura istonca, complexitatea operei si personalitatea regizorului Andrei Slaier.
Andrei Blaier are o fisa de creatie impresionanta (cred ca I-ar intrece si pe Sergiu Nicolaescu, daca am contabiliza metrajul peliculelor si nu spectatorii, numarati, mai mereu cu semnul ori doi, in perioada anilor din urma ai regimului comunist).
Treizeci de lung metraje de fictiune, doua serial° TV cu 43 episoade, teatru TV, scurtmetraje documentare, filme publicitare si filme utilitare care reprezinta cartea de vizita a celui ce avea sa exploreze cu har si inspiratie medii sociale si personate in profunzimea lor umana, dincolo de schematismele dictate de ideologia si politrucii epocii. Un ,,revoltat" cazut pe ganduri.


Fragment:

Diminetile unui baiat cuminte este filmul Ia care tin cel mai mult. El ma leaga, pe linia unor, investigatii in domeniul actualitatii (careia am cautat in linii mari sa-i fiu credincios), de alte doua filme, ale mele: Ora H si A fost prietenul meu.

Am vrut sa realizez in acest film o dezbatere sincerera, adevarata, despre unele probleme importance ale tineretului: ce facem pe lumea asta, cum ne gasim rostul intr-insa, cum ne putem fi utili noua si celorlalti. Nevoia de autodepasire, de perfectionare morala, insotita de intrebarile firesti ale varstei, cautarea febrila si autentica in contextual nostrum socialist, care obliga Ia intrebari despre noi insine, am vrut sa caracterizeze pe eroii Diminetilor. Pe de alta parte, am tinut o polemica ascutita cu pseudo framantarea, cu drama contrafacuta. Pentru ca, filmul e relatarea facuta lui insusi de eroul principal, Vive, am vrut s-o faca  cinstit, cu pasiune si avid de a se autodefini, sincer si adevarat, asa cum m-am obligat si pe mine ca autor (de la dramaturgie Ia atmosfera, ritm, tratare cinematografica, munca cu interpretii, etc.).

Era pariul castigat din pornire, pariul autorului cu autorul, cu credinta ca trebuie bouta apa de la izvorul adevarului cu privirea limpede si senzatia de rece; incearcd un experiment racoritor, intr-o tara incinsa in acea perioada, incinsa ideologic. Andrei isi gasise calea.

Vazand filmul peste ani, am constatat perspective demersului si viabilitatea personajului creionat de Stoiciu. Eram in anul IV la I.A.T.C., sectia Imagine de film si televiziune, clasa prof. Mircea Gherghinescu si Aurel Costachevici. Eram in practica la filmul lui Vitanidis, Clipa, sub indrumarea unui maestru al imaginii, Nicu Stan. Serios, daruit, priceput, stapan pe meserie.Stateam de aproape doua saptamani in pregatirea unor filmari de noapte, in atmosfera unui lagar. Testam obiectivele supraluminoase. Lumina castiga teren incet incet in fata intunericului. Frumoase "clipele" petrecute alaturi de cei care scriu cu respect aceste randuri sub semnul influentei lui Barry Lyndon, in regia lui Stanley Kubrick.