Antrenamentul autogen

Epuizat din stoc
SKU
C180337
76.10 LEI

Detalii

Antrenamentul autogen este o tehnică de relaxare psihoterapeutică, ştiinţifică, verificată atât experimental, cât şi clinic, prin care clientul devine propriul terapeut.
În volumul de faţă, autorul prezintă fundamentele antrenamentului autogen care se bazează pe legătura existentă între corp şi psihic şi constituie pentru numeroşi pacienţi, în special cei cu tulburări funcţionale psihosomatice, o terapie adaptată la suferinţa lor. Psihologii, psihoterapeuţii şi medicii vor descoperi în această carte fundamentele unei metode utilizate în prezent nu numai pentru abordarea clinică a pacienţilor cu tulburări psihosomatice, dar şi pentru reducerea simptomatologiei tulburărilor anxioase şi afective. Această metodă constituie un instrument accesibil, uşor de învăţat, la îndemâna pacienţilor, pe care îl pot utiliza şi singuri.


I.H. Schultz (1884-1970) — psihiatru şi psihoterapeut german, este cunoscut mai ales pentru elaborarea antrenamentului autogen pe baza cercetărilor sale din domeniul hipnozei. A publicat numeroase lucrări dedicate psihoterapiei.

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Trei
Colecție Psihologie-Psihoterapie
Ediția cărții I
ISBN 978-973-707-424-9
Număr de pagini 525
Data apariției 2011
Disponibilitate la furnizor în 1-2 zile

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Antrenamentul autogen