Paris, 1943. Michael Roth are 21 de ani, este german şi atrage interesul superiorilor săi prin faptul că poate vorbi limba franceză fără absolut niciun pic de accent. Motiv pentru care este racolat să lucreze ca interpret în cadrul interogatoriilor la care sunt supuşi localnicii suspectaţi de către autorităţile naziste. Franţa este ocupată de nemţi. Roth se dovedeşte a fi un membru model al Gestapo-ului, deşi el personal nu agreează principiile regimului pe care îl reprezintă. Dar face pur şi simplu ceea ce i se cere.
După programul de lucru, alege să-şi petreacă timpul liber în cu totul alt mod decât colegii săi ofiţeri, ale căror nopţi se risipesc în nightcluburi şi bordeluri. Michael îmbracă haine civile şi rătăceşte pe străzile Parisului, încercând să trăiască o viaţă normală sub o identitate total diferită: se dă drept francez, cunoaşte tot felul de oameni, se prezintă sub numele Antoine. Într-o bună zi, o cunoaşte pe Chantal, fiica unui anticar, încep să-şi petreacă serile împreună şi ajung să se îndrăgostească unul de celălalt înainte de a-şi revela fiecare adevărata identitate.
Acest lucru va avea consecinţe extrem de tragice.
Scris într-un stil cinematografic, romanul Aprilie în Paris oferă o lectură irezistibilă în măsura în care dramatismul poveştii este susţinut perfect de suspans până la ultima pagină.
«Captivant şi irezistibil. Un debut impresionant.» (USA Today)
«Aprilie în Paris este un roman puternic... Wallner surprinde cu măiestrie esenţa unei lumi zbuciumate şi descrie dilema unui soldat apolitic prins între datoria de a se supune şi propriile lui sentimente.» (Frankfurter Neue Presse)
«Plasat la intersecţia dintre stilul lui Ken Follet şi a lui Bernard Schlink, Aprilie în Paris este un roman pe care să-l citeşti şi să-l dai mai departe prietenilor: o poveste de dragoste pentru bărbaţii care nu plâng niciodată.» (Brigitte Magazine)