„Aproape a şaptea parte din lume face notă aparte în peisajul prozei româneşti actuale.
E un roman a cărui acţiune se petrece peste tot şi nicăieri: în lunecarea fără de sfârşit a roţilor de tren, în siturile arheologice din deşertul african, în Stockholm şi în Timişoara şi, mai ales, în gândurile întortocheate ale personajelor şi în dialogurile întretăiate dintre acestea, purtate la distanţă, prin intermediul cuvântului scris – o singură dată telefonic; un roman cu personaje bizare şi provocatoare, al căror destin şi ale căror traume se revelează cu încetul, într-un balans al prezentului şi al trecutului, al spunerilor şi al tăcerilor.
Stravechea metaforă a vieţii ca o călătorie, cu destinaţie întotdeauna incertă, îşi găseşte în Aproape a şaptea parte din lume o reîntrupare modernă surprinzătoare. Combinaţie inedită de patos şi inteligenţă, scris cu nerv stilistic autentic, cu priză la detaliu şi cu darul formulării pregnante, romanul îl poartă pe cititor prin meandrele unei aventuri existenţiale seducătoare.“ (Liviu PAPADIMA)
E un roman a cărui acţiune se petrece peste tot şi nicăieri: în lunecarea fără de sfârşit a roţilor de tren, în siturile arheologice din deşertul african, în Stockholm şi în Timişoara şi, mai ales, în gândurile întortocheate ale personajelor şi în dialogurile întretăiate dintre acestea, purtate la distanţă, prin intermediul cuvântului scris – o singură dată telefonic; un roman cu personaje bizare şi provocatoare, al căror destin şi ale căror traume se revelează cu încetul, într-un balans al prezentului şi al trecutului, al spunerilor şi al tăcerilor.
Stravechea metaforă a vieţii ca o călătorie, cu destinaţie întotdeauna incertă, îşi găseşte în Aproape a şaptea parte din lume o reîntrupare modernă surprinzătoare. Combinaţie inedită de patos şi inteligenţă, scris cu nerv stilistic autentic, cu priză la detaliu şi cu darul formulării pregnante, romanul îl poartă pe cititor prin meandrele unei aventuri existenţiale seducătoare.“ (Liviu PAPADIMA)