Astronautul din Boemia

Epuizat din stoc
SKU
a171323
40.95 LEI

Detalii

"Cel mai bun debut.” – Wall Street Journal

O odisee intergalactică despre iubire, ambiție și descoperirea propriei identități

Finalist la Center for Fiction’s First Novel Prize 2017 

New York Times Book Review Editors' Choice


Orfan de mic, crescut într-un sat din Cehia de bunicii săi iubitori, Jakub Procházka devine dintr-un cercetător modest primul astronaut al țării. Când o misiune periculoasă către Venus îi oferă atât șansa de a fi erou, așa cum și-a dorit dintotdeauna, cât și un mijloc de a ispăși păcatele tatălui său, fost informator comunist, Jakub se aventurează curajos în necunoscut, lăsând-o în urmă pe Lenka, soția și prietena lui cea mai bună. 
Singur în spațiu, Jakub trăiește aventuri paradoxale și se împrietenește cu o ființă extraterestră absolut neobișnuită – reală sau imaginară? – cu care poartă discuții filosofice despre artă și iubire. 
Va mai reuși oare Jakub să revină în siguranță la viața pe care a lăsat-o în urmă, pe Pământ? 

Cu toată stranietatea spațiului cosmic, ceea ce impresionează în acest roman neobișnuit, melancolic, este nostalgia eroului după locul de unde a plecat și unde s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată. - New York Times Book Review

Ai senzația că un episod din Star Trek a aterizat în Gluma lui Milan Kundera. - The Guardian

Este mai mult decât un roman SF alert și nebunesc... Kalfař are o minte atât de ingenioasă și atâtea idei de explorat, iar scriitura lui e vie și sarcastică! O voce foarte distinctă, imposibil de confundat. Un debut de o imaginație frenetică, plin de vitalitate și originalitate. - New York Times

Convingător, ingenios și impresionant, romanul aduce în discuție felul în care ne lăsăm amprenta asupra istoriei. Dar adevărata sa misiune este de a demonstra ce ne definește ca oameni – legătura profundă cu ceilalți. – San Francisco Chronicle

Jaroslav Kalfař s-a născut cu un an înainte de Revoluția de Catifea din Praga. La 15 ani a emigrat în Statele Unite și a învățat limba engleză din cărți și desene animate. Deține un Masterat în Arte Frumoase de la New York University, unde a beneficiat de o bursă Goldwater și a fost nominalizat la E.L. Doctorow Prize. I s-a acordat National Endowment for the Arts Creative Writing Fellowship 2018. Locuiește în Brooklyn. 

Astronautul din Boemia este romanul său de debut.

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Trei
ISBN 978-606-400-320-1
Traducător Laurențiu Dulman
Număr de pagini 336
Formatul cărţii 130 x 200
Tip copertă necartonata
Data apariției 2018

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Astronautul din Boemia