Volumul Canturile divine ale lui Zarathustra recompune pentru cititorul contemporan imaginea uneia dintre cele mai influente religii, care a jucat un rol insemnat in istoria religioasa a umanitatii: zoroastrismul. Prin predicile atribuite profetului Zarathustra ni se reveleaza cea mai veche doctrina despre judecata individuala, Paradis si Iad, esenta Adevarului, cugetarea buna, dreptatea divina, invierea trupului, Judecata de Apoi si viata vesnica, concepte regasite apoi in credintele larg raspandite in civilizatia umana prin imprumuturile doctrinare preluate de iudaism, crestinism si islam.
Cele mai vechi consemnari autohtone despre Zarathustra sunt incorporate in textele sacre in care profetul si discipolii sai directi au expus noua religie. Acestea constituie literatura avestica (cea mai veche literatura produsa de Iran), urmata de scrierile pahlavi si pazend si, in cele din urma, de textele in persana moderna (pana spre sfarsitul secolului al XVIII-lea).
Scrierile din corpul avestic cuprind o compilatie de texte stravechi, avand caracter liturgic, oral. Avesta este mai degraba „o carte de rugaciuni” decat „o biblie” si este tripartita, alcatuita din Yasna, colectia de versete liturgice, Vispered, culegere de texte de sustinere si explicatii, si Vendidad, o serie de fragmente in care sunt tratate subiecte precum manifestarile spiritelor, reguli morale si masuri de prevenire a bolilor, sub forma dialogului intre Ahura Mazda (Divinitatea suprema, Creatorul omniscient) si Zarathustra.
Canturile divine ale lui Zarathustra reinvie o intreaga traditie si filosofie nascute cu aproximativ 1 000 de ani inaintea erei noastre, prin versete ce au ajuns sa fie cunoscute in Occident gratie traducerilor realizate in diferite limbi europene, incepand cu secolul al XVIII-lea.
„Religia”, a inceput sa predice Zarathustra, „nu inseamna respectarea scrupuloasa a formelor exterioare, ci se bazeaza in principal pe inima”. Cele mai alese jertfe pe care credinciosii le puteau oferi Creatorului lor erau o inima smerita si o minte plina de cainta. Lacrimile arzatoare ale unei inimi pocaite erau acte mai loiale decat libatiile. Mazda il trimisese sa propovaduiasca o religie a dreptei purtari. Credinta lui se baza pe dreptate. „Adevarata evlavie este cea a inimii, iar expresiile ei exterioare sunt gandurile bune, cuvintele bune si faptele bune.”
M. N. Dhalla, History of Zoroastrianism
Astazi, pentru multi dintre noi pare un truism cand ni se spune ca evlavia unei fapte izvoraste din puritatea intentiei. Dar acesta este un adevar care, odinioara, i s-a revelat unui om precum o lumina in plin intuneric, insa care nici pana azi nu a ajuns sa-si reverse razele in toate colturile obscure ale umanitatii. Exista si in zilele noastre oameni care urmeaza, bantuiti de frici, calea oarba a preceptelor formale, neavand o sursa morala care sa le ghideze existenta, dar sperand astfel sa devina virtuosi. Acest fapt ne ajuta sa cuprindem in intelegerea noastra maretia lui Zarathustra. Desi a fost inconjurat de oameni ce credeau in ritualuri magice, el a propovaduit in acea perioada sumbra lipsita de ratiune ca religia isi gaseste adevarul in sensul sau moral, nicidecum in practicile externe cu valoare simbolica; respectiv, a incurajat oamenii la o viata ghidata de gandul bun, cuvantul bland si fapta buna.”
Rabindranath Tagore in Dinshaw J. Irani – Gatha
Pliniu cel Batran, descriindu-l in Istoria naturala pe un anume Hermippos, un om invatat din Smirna, care a trait in secolul al III-lea i.Hr., spune despre acesta ca "a comentat doua milioane de versuri ale lui Zarathustra". Cifra exagerata, dupa unii, dar care da seama de amploarea "operei" lui Zarathustra si de vasta raspandire pe care aceasta a avut-o in epoca; verosimila, dupa altii, daca ne amintim ca in disputa din jurul profetului si a perioadei in care a trait acesta se vehiculeaza date contradictorii. De pilda, Eudoxios afirma ca Zarathustra ar fi trait cu 6000 de ani inainte de Platon; Hermippos, cu 5000 de ani inainte de caderea Troiei; iar Pliniu, cu 1000 de ani inaintea lui Moise.
Era firesc ca Zarathustra, un personaj cu o viata si o misiune atat de speciale sa fie socotit autorul sau sa i se atribuie o mare parte din literatura sacra sau sapientiala care a circulat din cele mai vechi timpuri in spatiul iranian.
Ceea ce se poate afirma cu certitudine, in baza parerii cvasiunanime a savantilor, este ca Imnurile cuprinse in sectiunea Yasna din Avesta apartin unei aceleiasi perioade si sunt uniforme stilistic, putand in consecinta sa fie atribuite fara riscuri unui singur autor: Zarathustra.
Reforma lui Zarathustra a vizat in primul rand eliminarea practicilor magice si a credintei in spirite din constiinta oamenilor din epoca sa, intr-o zona aflata sub puternica influenta asiro-babiloniana. "Invatatura lui Zoroastru este de fapt o reforma a vechii religii iraniene si, in Canturi (Gatha) el arata limpede intentia sa de a reda credintei puritatea sa originara" (C. Daniel).
Zoroastrismul este religia cea mai putin cunoscuta si chiar daca astazi perceptia generala asupra ei este mai degraba negativa, nu trebuie uitat ca ea a jucat un rol insemnat in istoria religioasa a umanitatii.
*
"Zoroastrismul este cea mai veche dintre religiile revelate ale lumii si a avut probabil o influenta mai mare asupra umanitatii decat oricare alta credinta. . . Zarathustra a fost cel dintai care a facut cunoscute doctrinele despre judecata individuala, Paradis si Iad, viitoarea inviere a trupului, Judecata de Apoi si viata vesnica pentru sufletul si trupul reunite. Aceste doctrine vor deveni articole de credinta familiare unei mari parti a omenirii prin imprumuturile facute de catre iudaism, crestinism si islamism, desi ele si-au gasit deplina coerenta logica in zoroastrismul insusi".
Mary Boyce
(Zoroastrians: Their Religious Beliefs and Practices)