Castelul din nori s-a sfărâmat. Millennium 3

în stoc
SKU
C151344
59.00 LEI

Detalii

S-a împlinit ceea ce speraţi la sfârşitul celui de-al doilea volum: Lisbeth Salander nu a murit. Dar nu vă bucuraţi întru totul: rănită mortal, ea rămâne prizonieră câteva săptămâni bune în spital, neputând nici să se mişte, nici să acţioneze cumva. Este încolţită din toate părţile, acuzaţii grave apasă asupra ei. Mai este o problemă: tatăl ei, fostul spion Zalachenko, pe care ea are toate motivele să-l urască de moarte şi pe care l-a rănit cu o lovitură de secure în cap, se află la acelaşi spital, în camera vecină.

Misterioasa Secţie ilegală care s-a constituit cu ani în urmă în sânul serviciilor secrete îşi continuă activităţile subterane. Ca să poată rămâne în umbră, oamenii Secţiei au tot interesul să-i elimine pe cei care le-au ghicit existenţa.

''Corupţie, trafic de influenţă, prostituţie: intraţi în lumea lui Stieg Larsson şi veţi deveni captivi.'' (Le Nouvel Observateur)


Născut în 1954, jurnalistul Stieg Larsson a scris mai multe eseuri cu caracter economic şi reportaje despre războaiele din Africa. A fost redactor-şef al revistei suedeze Expo, care în romanul de faţă se regăseşte sub numele simbolic de Millennium. A murit brutal în 2004, înainte de a-şi vedea publicat primul roman din seria Millennium, care ar fi trebuit să aibă 10 volume.

O serie captivantă, care combină elemente de roman de spionaj şi carte poliţistă, dar mai ales un thriller politic care se foloseşte de mijloace narative pentru a dezvălui secrete de stat, detalii jurnalistice neortodoxe şi o conspiraţ ie ce a luat naştere chiar în sânul serviciilor secrete suedeze.

Trilogia Millennium a înregistrat vânzări de peste 13 milioane de exemplare în întreaga lume. Ecranizarea suedeză a primului volum, Bărbaţi care urăsc femeile, a fost lansată pe piaţa occidentală şi se bucură de un mare succes.

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Trei
Colecție Fiction Connection
Ediția cărții I
ISBN 978-973-707-304-4
Traducător Elena-Maria Morogan
Număr de pagini 864
Data apariției 2009

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Castelul din nori s-a sfărâmat. Millennium 3