În recentul său Eseu despre perdantul radical, Hans Magnus Enzensberger combină investigaţia psihologică şi analiza sociologică în scopul de a elabora un portret al atentatorului sinucigaş. Ura perdantului radical, pentru care viaţa celorlalţi, dar şi cea proprie n-au nici o valoare, se trage din complexe de inferioritate şi se manifestă într-o optică ce caută mereu la alţii vina pentru propria stare deplorabilă.
Dacă în trecut exemplul cel mai proeminent pentru o societate dominată de perdanţi este oferit de ascensiunea naţional-socialismului în Germania, Enzensberger argumentează că singurul colectiv de perdanţi activ astăzi la scară globală provine din lumea musulmană.
Delimitând net societatea islamică şi cultura ei bogată de fanaticii "islamişti", el arată cum contrastul dintre istoria glorioasă şi declinul ulterior se constituie, pentru un grup restrâns de oameni, într-o ofensă narcisistă ce pretinde compensarea prin violenţă.
Dacă în trecut exemplul cel mai proeminent pentru o societate dominată de perdanţi este oferit de ascensiunea naţional-socialismului în Germania, Enzensberger argumentează că singurul colectiv de perdanţi activ astăzi la scară globală provine din lumea musulmană.
Delimitând net societatea islamică şi cultura ei bogată de fanaticii "islamişti", el arată cum contrastul dintre istoria glorioasă şi declinul ulterior se constituie, pentru un grup restrâns de oameni, într-o ofensă narcisistă ce pretinde compensarea prin violenţă.