Cel mai mare dușman al nostru. Atacul din interior asupra democrației moderne

în stoc
SKU
a234321
39.95 LEI

Detalii

În ultimele trei decenii, cetățenii democrațiilor care afirmă cu tărie că prețuiesc libertatea, toleranța și statul de drept au susținut în tot mai mare măsură politicieni și programe politice iliberale. Democrația are probleme, dar a cui este vina?
În cartea sa, Tom Nichols contestă reprezentările curente conform cărora ascensiunea mișcărilor iliberale și antidemocratice în Statele Unite și în alte țări poate fi pusă doar pe seama globalizării și a deciziilor proaste luate de elitele conducătoare. În schimb, el identifică originile acesteia într-o serie întreagă de fenomene ce riscă să afecteze însăși esența societăților democratice moderne, de la creșterea narcisismului și așteptările din ce în ce mai mari și mai nerealiste ale cetățenilor la o cultură a resentimentului și de la dezinteresul față de participarea civică la un tribalism agresiv și o explozie a urii de care social media nu e deloc străină. Cetățenii obișnuiți, plini de nemulțumiri, și-au dat mâna cu acei politicieni care au succes mai degrabă creând un val de furie decât încurajând virtuțile civice și cooperarea democratică.
Deși nu va fi ușor, argumentează politologul american, trebuie să apărăm democrația prin reînvierea virtuților și valorilor care stau la baza ei – și recunoscând că nu am știut să apreciem ceea ce avem în lumea modernă. Tranșantă, nonconformistă și pasionantă, Cel mai mare dușman al nostru schimbă perspectiva în dezbaterea cu privire la modul cum au ajuns democrațiile în această situație și la ce este de făcut.

„Să crezi că libertatea și democrația vin de la sine e o eroare fatală. Cel mai mare dușman al nostru explică de ce până și cea mai măreață națiune de pe pământ nu este imună la efectele distructive ale cinismului și ignoranței. E deopotrivă o lecție de istorie și o analiză pătrunzătoare a unor evenimente recente dureroase.” (Garry Kasparov)

 

Tom Nichols este profesor de securitate naţională la US Naval War College, profesor asociat la Harvard Extension School şi fost consilier în Senatul SUA. Este autorul mai multor volume despre politica externă a Statelor Unite şi securitatea internaţională, printre care The Russian Presidency: Society and Politics in the Second Russian Republic (1999), Eve of Destruction: The Coming Age of Preventive War (2008) şi No Use: Nuclear Weapons and US National Security (2013). În 2017 Politico Magazine l-a inclus printre primii 50 de gânditori ale căror idei influenţează politica şi viaţa publică americane. De acelaşi autor la Editura Polirom a mai apărut Sfârşitul competenţei. Discreditarea experţilor şi campania împotriva cunoaşterii tradiţionale (2019).

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Polirom
Colecție Plural
ISBN 9789734688333
Traducător Doru Căstăian
Număr de pagini 264
Formatul cărţii 14.5 x 22.5 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2022

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Cel mai mare dușman al nostru. Atacul din interior asupra democrației moderne