Această lucrare îşi propune ca temă problema centrală a uneia dintre orientările filosofice contemporane cele mai importante, anume filosofia valorii, în forma pe care i-a dat-o Rickert. Ea are ca sarcină să arate cum, în filosofia valorii, logicul însuşi devine purtător de valoare şi cum adevărul este o valabilitate. Dar lucrarea nu vrea să se refere la întregul imperiu al valorilor, ci numai la valorile teoretice, adică la valorile logice. Faptul că această problemă nu poate fi discutată fără a lua în considerare totodată fundamentele teoretico-gnoseologice ale filosofiei valorii a lui Rickert nu-l poate contesta nimeni; căci altfel s-ar ivi riscul de a nu se putea aprecia exact ce a vrut Rickert şi care este prestaţia lui.
Prezentarea teoriei este separată riguros de critica ei, iar în prezentare are cuvântul numai Rickert, întrucât o critică care ar interveni la fiecare pas în expunerea însăşi ar fi îngreunat sau chiar ar fi derutat înţelegerea mersului gândirii filosofului.
Cercetările teoretico-gnoseologice ale lui Rickert culminează în conceptul de conştiinţă în genere, a cărui examinare poate evidenţia cel mai bine la ce consecinţe contradictorii conduce fundamentarea teoretică rickertiană. Nicolae Bagdasar încearcă, înainte de toate, să dezvăluie inconsistența acesteia.
Cartea cuprinde și o serie de scrisori inedite din corespondența profesorului Nicolae Bagdasar, precum și note, comentarii, anexe şi o postfaţă de Alexandru Boboc
Nicolae Bagdasar „a fost atât un exeget, un istoric al gândirii filosofice, cât şi un gânditor care a formulat poziţii proprii în probleme de epistemologie, logică, filosofia istoriei... Totodată N. Bagdasar a fost unul dintre gânditorii prin care filosofia românească interbelică a participat la circuitul de valori din cultura contemporană; el a făcut cunoscută în România problematica mai nouă a gândirii europene, curentele noi, angajându-se cu luări de atitudine proprii în raport cu acestea, contribuind la participarea gândirii româneşti la confruntările de idei pe plan mondial, la prezenţa ei în universul filosofiei contemporane”.
Rardu Tomoiagă, Istoria filosofiei româneşti
„Aducem, astfel, un omagiu memoriei omului de cultură Nicolae Bagdasar şi filosofului, ale cărui scrieri au călăuzit atât începuturile pregătirii noastre filosofice, cât şi pe cele ale multor generaţii de studenţi, pe care, la rândul nostru, i-am iniţiat de-a lungul anilor în cunoaşterea valorilor teoretice ale culturii universale.”
Alexandru Boboc