Cum am devenit huligan

Mihail Sebastian face in Cum am devenit huligan o apologie a neinregimentarii, a libertatii de gandire, precizand caderile in capcana a spiritelor care cautau ordine. Este aici si o reglare cu propriile cedari, dar mai ales o impacare cu istoria, si nu numai aceea trecuta, ci si aceea care va sa vina.
Corurile, marsul in cadenta si simbolurile vagi, aceste betii psihologice, sunt materia prima a oricarei dictaturi. Ca sunt dezonorante sau nu, putin intereseaza. Ele sunt eficace, si asta e de ajuns. Exista un singur dusman care le poate sta impotriva: spiritul critic. De aceea, orice dictatura, fascista sau comunista, debuteaza prin suprimarea lui… Noaptea de chef va trece insa, si in zori va veni dezgustul. Noptile de chef tin uneori foarte mult in istorie: ani si decenii, daca nu veacuri. La sfarsitul lor, dezgustul insa vine fara gres. Marxismul si fascismul pot cuprinde o suta de adevaruri politice si economice decisive, dar amandoua pornesc de la o groaznica ignorare a omului. Este si in marxism, si in fascism o lipsa de viata si un abuz de scheme care le face din capul locului artificiale. Acest lucru se va razbuna astazi sau peste o suta de ani, dar se va razbuna. […]
Se circula greu astazi prin lumea ideilor, fara uniforma. Spiritul critic n-a avut niciodata uniforma. E un civil. (Mihail Sebastian)