Un univers guvernat de tradiţii străvechi, unde fiecare gest are o semnificaţie aparte şi orice măruntă întâmplare dezvăluie ramificaţii nebănuite, se desprinde din cele opt nuvele cuprinse în volumul de faţă, cu frumuseţea şi rafinamentul stampelor japoneze. Yasushi Inoue, unul dintre cei mai importanţi scriitori japonezi ai secolului XX, a primit, în 1950, Premiul Akutagawa pentru nuvela Lupta de tauri.
Cele opt proze cuprinse în acest volum oferă, prin varietatea lor, o imagine reprezentativă a universului acestui mare scriitor. Tratând de la evenimente din alte epoci istorice până la întâmplări contemporane, textele au fost anume alese numai dintre cele care au ca scenă spaţiul japonez, nu şi continentul asiatic. Fiecare dintre ele reprezintă o remarcabilă introspecţie psihologică, plasată în medii sociale foarte diverse. Nefericita poveste de dragoste a unui împărat din secolul al VI-lea, simbolizată de o pereche de vase de sticlă, peste care se suprapune o situaţie contemporană (Cupa de cleştar), neaşteptata „trădare“ a unui daimyō din secolul al XVI-lea (Viziunea), mecanismul social-religios implacabil în care este prins un călugăr cam în aceeaşi perioadă (Traversarea spre Fudaraku), vechea legendă a abandonării bătrânilor pe munte servind ca suport pentru descrierea unor situaţii actuale (Obasute), misteriosul parcurs iniţiatic al unui artist călător din epoca Edo pus în contrast cu decăderea unui personaj din zilele noastre (Drumul cu staţii din nord), solitudinea deprimantă şi incapacitatea de a comunica ale unui ziarist de talent în anii de după război (Lupta de tauri), obsesia pentru cercetarea ştiinţifică a unui profesor universitar care duce la dezintegrarea familiei sale (Rododendronii din Hira) sau singurătatea copleşitoare şi aspiraţiile care depăşesc cu mult propriile posibilităţi ale unui pictor ratat din perioada interbelică (Viaţa unui falsificator), dincolo de tehnicile narative moderne, sunt redate cu viaţă, culoare şi un ritm cuceritor.
YASUSHI INOUE (1907–1991) s-a născut la Asahikawa, în Hokkaidō. A absolvit în 1936 Universitatea Imperială din Kyōto (estetică şi filozofie), cu o teză despre Paul Valéry. Până la sfârşitul războiului a publicat mai mult poezie, deşi a obţinut şi un premiu pentru roman (Premiul Chiba Takeo, în 1936). S-a impus însă ca prozator abia la vârsta de patruzeci şi doi de ani, cu nuvelele Lupta de tauri (Tōgyū) şi Puşca de vânătoare (Ryōjū; Humanitas Fiction, 2013, 2024), pentru cea dintâi primind, în anul 1949, Premiul Akutagawa. Vasta sa operă cuprinde peste patruzeci de romane, peste optzeci de nuvele, un mare număr de proze scurte, mai multe volume de poezii, zece volume de eseuri şi însemnări, jurnale de călătorie, volume de estetică şi critică literară, scrieri diverse. Pasionat de istoria Japoniei şi a Asiei (în special a Chinei), a călătorit mult în tot acest spaţiu, iar viziunea sa asupra evenimentelor trecute se reflectă în majoritatea operelor lui, un excelent exemplu pentru modul în care cultura japoneză percepe timpul. Douăzeci şi opt dintre prozele sale au fost ecranizate (printre regizori: Kumai Kei şi Inagaki Hiroshi), iar cinci au stat la baza unor seriale de televiziune. În 1964 a fost ales membru al Nihon Geijutsuin (Academia Japoneză de Arte), iar în 1976 a primit Bunka kunshō (Ordinul Meritul Cultural), cea mai înaltă distincţie culturală japoneză. A mai primit Marele Premiu pentru Literatură al Japoniei (în 1982), Premiul Asahi (în 1985, pentru întreaga activitate literară), iar în 1986 a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii Beijing. Din opera sa au fost traduse şi publicate până acum în limba română nuvelele Puşca de vânătoare (Ryōjū; Humanitas Fiction, 2103) şi Dragostea, şi moartea, şi valurile (Shi to koi to nami to; Humanitas, 2008), romanele Lupul albastru (Aoki ookami; Humanitas, 1999), Maestrul de ceai (Honkakubō ibun; Humanitas, 2007, Humanitas Fiction, 2014), Nobila doamnă din Yodo (Yodo-dono nikki; Humanitas Fiction, 2016), Favorita (Yōkihi den; Humanitas Fiction, 2017) precum şi volumul de povestiri Cupa de cleştar (Humanitas Fiction, 2010).