Fiind adresată în primul rând celor care au cunoscut prea puţin perioada 1945-1989 sau nu au profesat atunci, s-a considerat oportun ca prima parte a lucrării să aibă un caracter general, concentrându-se pe transformările produse în practica profesională mai ales în primii ani ai regimului, cei ai impunerii modelului unic, când statutul profesional al arhitecţilor s-a schimbat radical.
Astfel, s-a prezentat cu atenţie:
- procesul de ideologizare a creaţiei şi a învăţământului de arhitectură şi de impunere la începutul anilor ’50 a realismului socialist, inclusiv evidenţierea rolului unor personalităţi din interiorul profesiei în această direcţie;
- înregimentarea arhitecţilor în marile institute de proiectare, care au constituit unicul cadru de desfăşurare profesională a acestora până după 1990; - consecinţele pe termen lung ale hotărârilor CC al PMR din 1952 privind politica în domeniul arhitecturii;
- tema unică a locuinţelor colective care, pentru a fi la fel pentru toţi, au ajuns să nu corespundă de fapt aproape nimănui;
se apreciază că drama apartamentelor realizate până în 1990 nu a fost că erau prea mici, că erau mai bine sau mai rău conformate, mai bine sau mai rău dotate sau finisate, ci că au fost unica posibilitate a oamenilor, în primul rând din mediul urban, de a-şi rezolva nevoile de locuire, indiferent de preferinţele, personalitatea sau de nivelul lor de pregătire.
Volumul este completat cu un număr de anexe cuprinzând textele integrale ale hotărârilor CC al PMR din 1952 referitoare la arhitectură şi cu prezentări privind contextul istoric,evoluţia administrativă şi a nomenclaturii stradale, situaţia monumentelor de for public, construcţiile demolate şi translatate în Bucureşti, cât şi reamenajarea Dâmboviţei. La final s-a adăugat şi un foarte concis dicţionar cuprinzând mulţi dintrearhitecţii care au fost activi în Bucureşti cu precădere în perioada 1945-1990. (extras din Argument, Alexandru Panaitescu)