Din punct de vedere epistemic şi ontologic, “globalizarea”, oricare ar fi sensul ei, s-a produs în detrimentul lumilor relaționale.
În America Latină de astăzi avem probabil cel mai clar caz de luptă între globalizarea neoliberală (proiectul dreptei), modernizările alternative (proiectul stîngii la nivel de stat) şi crearea unor lumi post/non-capitaliste şi post/non-liberale; aceasta din urmă se bazează pe activarea ontologiilor relaționale și pe o redefinire a autonomiei politice.
Majoritatea discursurilor contemporane despre tranziție postulează o transformare culturală şi instituțională radicală – într-adevăr, o tranziție spre o lume cu totul diferită.
Designul ontologic este o conversație despre aceste posibilități. E vorba de realizarea de „altfel de lumi şi cunoaşteri”, ce vor fi edificate pe baza unor angajamente ontologice diferite, capabile să producă moduri de trai colectiv mai puțin marcate de formele moderniste ale dominației.
Arturo Escobar, născut în Columbia în 1952, e profesor de antropologie la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord. A lucrat la proiectarea unor combinate chimice şi a unor bazine hidrografice, precum şi la Departamentul Național de Planificare al Columbiei. De asemenea, a predat la universități din Argentina, Anglia, Ecuador, Finlanda, Mali, Spania şi Statele Unite. O figură de reputație internațională în antropologie, critica dezvoltării şi ecologia politică, în ultimele două decenii Escobar a colaborat cu organizații şi mişcări sociale afro-columbiene din regiunea Pacificului columbian, în special cu Procesul Comunităților Negre (PCN). Printre cărțile sale amintim: La invención del desarrollo (1996), Territorios de diferencia: Lugar, movimiento, vida, redes (2010), Una minga para el postdesarrollo (2013), Sentipensar con la Tierra: Nuevas lecturas sobre desarrollo, territorio y diferencia (2014).
Designul relational. Criza ecologica si planificarea pentru Plurivers
Epuizat din stoc
SKU
a151083
31.50 LEI
Detalii
Mai multe informații
Editura | Idea Design & Print |
---|---|
Colecție | Pluritopic |
ISBN | 978-606-8265-38-4 |
Traducător | Ovidiu Ţichindeleanu, Alex Moldovan |
Număr de pagini | 188 |
Formatul cărţii | 14 x 23 cm |
Tip copertă | necartonata |
Data apariției | 2016 |
Recenzii
{{title}}
{{detail}}