Volumul Diavoliada şi alte povestiri reuneşte mare parte din prozele scurte ale lui Bulgakov, de o mare diversitate tematică şi structurală, dar distingîndu‑se printr‑o remarcabilă unitate a viziunii. Desfăşurîndu‑şi activitatea pe fundalul dramatic al ascensiunii bolşevismului, contestat de critică şi interzis de mecanismele cenzurii, Bulgakov aduce în prim‑plan o serie de probleme semnificative pentru situaţia literaturii şi condiţia scriitorului din epoca sa, de la crezul artistului la responsabilitatea intelectualului umanist şi a omului de ştiinţă, de la pericolul sufocării esenţelor sub greutatea strivitoare a aparenţei la depersonalizarea şi uniformizarea individului într‑o societate totalitară. Lumea descrisă de el este una haotică şi halucinantă, în care umorul, ironia, sarcasmul şi dramatismul alternează sau se întrepătrund, iar fantasticul fuzionează cu realul văzut prin filtrul unei conştiinţe clare şi cutezătoare.
„La sfîrşitul anilor ’30, cînd era redus la tăcere de către cerberii ortodoxismului stalinist, Bulgakov îşi adresează sieşi cuvintele utilizate pentru a-l descrie pe marele scriitor german E.T.A. Hoffmann: «El transformă literatura într-un meterez de unde, ca artist, măsoară pedeapsa satirică pentru tot ceea ce este deformat în lumea reală».” (Edithe C. Haber)
„La sfîrşitul anilor ’30, cînd era redus la tăcere de către cerberii ortodoxismului stalinist, Bulgakov îşi adresează sieşi cuvintele utilizate pentru a-l descrie pe marele scriitor german E.T.A. Hoffmann: «El transformă literatura într-un meterez de unde, ca artist, măsoară pedeapsa satirică pentru tot ceea ce este deformat în lumea reală».” (Edithe C. Haber)