Dictionar al greselilor de limba

Epuizat din stoc
SKU
HU000761/3
19.01 LEI

Detalii

Dicţionarul greşelilor de limbăMic tratat de ortografie şi „Capcanele" limbii române, publicate împreună de Editura Humanitas, îşi păstrează neatins dinamismul axiologic al mesajului iniţial. Aceste exemplare meditaţii despre aspecte importante ale limbii române se oferă cititorului de azi cu aceeaşi proaspătă şi înţeleaptă deschidere spre dialog, specifică academicianului Al. Graur.
Nici una dintre aceste lucrări nu-şi propune să aibă, cum afirmă autorul, caracter explicit normativ – dar, prin fascinaţia pe care o exercită orice asemenea incursiune savant-filologică în lumea cuvântului, toate trei sporesc în rândurile cititorilor reflexivitatea şi respectul vigilent pentru limbă.


Prin dimensiunile sale reduse, Dicţionarul greşelilor de limbă nu a putut desigur cuprinde toate fluctuaţiile variantelor puse în discuţie. Cititorul de azi va avea posibilitatea să completeze, din proprie experienţă, multe dintre aspectele semnalate. Va putea adăuga bunăoară rostirile – pe cât de incorecte, pe atât de viabile din păcate –, nemenţionate de autor, ale unor cuvinte ca examen, exacta executa (pronunţate, tot mai agresiv, ecsamenecsacta ecsecuta).
Sunt, în schimb, semnalate în Dicţionar pronunţări greşite de tristă faimă în epoca în care a scris acad. Al. Graur: esperenţăezactezamen/esamena ezistaa ezecutaezerciţiua esprimatutulor. Menţionarea însăşi a acestora în lucrări tipărite înainte de 1989 poate fi socotită un act de curaj.

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Humanitas
Colecție în afara colecţiilor
ISBN 978-973-50-5738-1
Număr de pagini 128
Formatul cărţii 13x20 cm
Tip copertă necartonata
Data apariției 2017

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Dictionar al greselilor de limba