Proiectul sugera că omenirea făcuse un pas uriaş de la Biblie la Avatar.
Un semn de întrebare rămânea totuşi legat de viitorul proiectului – umblau zvonuri cum că steaua lui Xatinh Mazichin ar fi început să apună – Averea lui Mazichin, investiţiile, inclusiv cele off shore, nu erau atât de sigure încât leadership-ul din capitală, vrăjit de clar-obscurul paseist pe care Vupais îl promovase, să se pună chezaş pentru el. Se demonstra încă o dată, dacă mai era necesar, că în afară de nostalgicii visători, liderii actuali nu recurgeau la valorile trecutului decât dacă acestea le asigurau doza de self-esteem de care aveau nevoie, ca să iasă în evidenţă în limesul atât de puţin preţuit, altfel, pragmatic, atenţia lor se îndrepta spre prezentul mult mai ofertant. Trecutul făcuse carieră într-o altă epocă îmbătându-i pe vechii activişti de partid cu fermentul dulce-amar al vinului de două mii de ani, dar când macazul istoriei a pus trenul lor pe o linie moartă, oamenii înălţaţi de acele idealuri au găsit cu care să dea delete în dreptul biografiei lor, piesa de rezistenţă la dosarul de cadre, şi să confecţioneze un alt resume prin metoda copy and paste, recurgând la memorie doar ca la o cale de acces, revizuind-o şi îmbunătăţind-o în ediţie de lux.