„Cartea este o sinteză a dezbaterilor pe tema dezinformării și manipulării, dublată de analize de caz și de o sumă de tehnici de identificare a fake news. Ea se impune prin efortul de a face ordine într-o junglă a textelor referitoare la fake news, la dezinformare și la formele de influențare a publicurilor (persuasiune, propagandă, manipulare etc.), scoțînd în evidență liniile de forță ale discuțiilor și controverselor. În plus, cartea prezintă mai multe modele de interpretare a fenomenelor din zona cercetată (modelul «Lund», modelul «Pennsylvania» etc.): analiza acestora este detaliată, cu accent pe aplicarea lor în cercetarea formelor diverse ale dezinformării. Studiile de caz dezvăluie complexitatea acestor fenomene și oferă baza pentru prezentarea unor strategii de «apărare» și a unor tehnici de «detectare», cu aplicație îndeosebi în social media.” (Mihai Coman)
„Manualul reprezintă efortul multor ani de documentare și studiu, deopotrivă din perspectivă academică și din perspectiva experienței mele de lucru în sfera comunicării publice la cel mai înalt nivel în administrația publică, atît în România, cît și în spațiul european. Documentarea a început oarecum în sens invers – a pornit dinspre cunoașterea empirică și a avansat spre cea științifică. Experiențele de practician al comunicării în administrația publică din ultimii zece ani m-au împins spre studiul acestui domeniu al dezinformării și influențării online cu care mă confruntam tot mai mult în activitatea de zi cu zi. Așa s-au născut interesul academic crescînd pentru înțelegerea fenomenului, un doctorat, primul curs din învățămîntul universitar românesc dedicat fake news și dezinformării online pe care l-am lansat și, odată cu lucrarea de față, primul manual din spațiul românesc care tratează îndeaproape acest fenomen.” (Bogdan Oprea)