Garda albă. Roman teatral (Însemnările unui răposat)

Epuizat din stoc
SKU
C147232
57.75 LEI

Detalii

„În cele două romane cuprinse în volumul de faţă, Garda albă şi Roman teatral, materialul brut al realităţii este prelucrat diferit, cum diferită este şi distanţarea vocii auctoriale de amănuntul biografic. Rezultatul? Două texte scrise în registre stilistice complet diferite. Dacă în Garda albă experienţa dură a războiului civil este transpusă artistic, conform legităţilor romanului istoric (în cazul acesta Bulgakov împletind maniera tradiţională à la Tolstoi cu experimentele literaturii din anii ’20), în Roman teatral experienţă, nu mai puţin dură, a scrierii primului său roman, a destinului dramatizării lui şi, implicit, a celor zece ani petrecuţi în ambianţa faimosului Teatru Academic de Artă din Moscova (MHAT) se transformă într-o satiră plină de umor, dar şi de amărăciune.” (Ana-Maria Brezuleanu)

„De la înălţimile de unde i se deschide întreaga «panoramă» a vieţii omeneşti, Mihail Bulgakov ne priveşte cu un surâs cam rece şi destul de trist. Neîndoielnic, dintr-o asemenea perspectivă roşul şi albul nici nu se mai disting; ceea ce contează este tragedia atâtor vieţi omeneşti distruse” (Gheorghi Adamovici).

Punctul de plecare şi nucleul „poveştii” din Roman teatral îl constituie tot romanul Garda albă, intitulat iniţial Crucea de la miezul nopţii. În intenţia scriitorului, aceasta trebuia să fie prima parte a unei trilogii pe tema războiului civil, ale cărui orori le trăise ca martor şi participant şi care-l pusese în faţa unor opţiuni majore.

„Impregnat de pasiunea pentru vechiul oraş şi pentru oamenii săi, Garda albă îşi captivează cititorul prin intensitatea ei devastatoare. Datorită dimensiunii lor universale, personajele lui Bulgakov sunt astăzi, după mai bine de o jumătate de secol, mai vii ca oricând.” (The New York Times Book Review)

„Istoria operelor lui Bulgakov este istoria luptei lui Stalin pentru puterea politică absolută.” (Ilona Kiss)

„Mă interesează în cel mai înalt grad felul de viaţă al intelighenţiei ruseşti, o iubesc şi socot că, chiar şi slabă, este o categorie importantă a ţării. Destinele ei îmi sunt apropiate, trăirile ei îmi sunt dragi.” (Mihail Bulgakov)

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Polirom
Colecție BIBLIOTECA POLIROM. Clasicii modernităţii
Ediția cărții I
ISBN 978-973-46-1200-0
Traducător Alexandru Calais
Număr de pagini 648
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă Editie cartonata
Data apariției 2009

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Garda albă. Roman teatral (Însemnările unui răposat)