Harfa de iarba (1951) este un microroman cvasi-autobiografic, narat din perspectiva unui adolescent care se izoleaza impreuna cu doua matusi nonconformiste de societatea sudista restrinsa de care apartin. Ei hotarasc sa traiasca in deplina libertate, intr-o casuta construita pe ramurile unui copac. Decizia este vazuta ca o jignire si amenintare de catre multi membri ai comunitatii, in frunte cu seriful si reverendul bisericii din localitate; asa incepe un adevarat razboi la scara redusa impotriva rebelilor.
Povestirile reunite in acest volum prezinta, in majoritate, protagonisti ce isi resimt acut singuratatea si izolarea, confruntindu-se cu o chinuitoare incapacitate de a iubi. Domnul Durere si Miriam iau o tenta supranaturala de cosmar, in timp ce Ultima usa inchisa (pentru care Capote a cistigat O. Henry Award in 1946) si Soimul fara cap capata accente de thriller psihologic. Fie ca sondeaza constiinte adulte prinse in crize de egoism pueril sau descrie fascinat mastile de adult pe care si le iau copiii, stilul este mereu de o transparenta eleganta, cu o nota de umor si melancolie.
„Citind Harfa de iarba nu se poate sa nu-ti vina ideea unei poeticitati aparte – aceea a spontaneitatii, a fanteziei si a placerii ce dau culoare unei vieti altfel pline de conformism si cumintenie.” (The Atlantic)
Povestirile reunite in acest volum prezinta, in majoritate, protagonisti ce isi resimt acut singuratatea si izolarea, confruntindu-se cu o chinuitoare incapacitate de a iubi. Domnul Durere si Miriam iau o tenta supranaturala de cosmar, in timp ce Ultima usa inchisa (pentru care Capote a cistigat O. Henry Award in 1946) si Soimul fara cap capata accente de thriller psihologic. Fie ca sondeaza constiinte adulte prinse in crize de egoism pueril sau descrie fascinat mastile de adult pe care si le iau copiii, stilul este mereu de o transparenta eleganta, cu o nota de umor si melancolie.
„Citind Harfa de iarba nu se poate sa nu-ti vina ideea unei poeticitati aparte – aceea a spontaneitatii, a fanteziei si a placerii ce dau culoare unei vieti altfel pline de conformism si cumintenie.” (The Atlantic)