Naratiunile din Iarna barbatilor afirma un artist al stilului multivalent. Exista aproape tot timpul la Banulescu sugestia unei realitati de dincolo de text, a unui strat secund de semnificatii catre care suntem condusi prin revelari treptate. O imprejurare, un gest, uneori numai un cuvant trezesc serii de asociatii care incarca faptele cu sensuri neghicite la primul contact, iar punerea lor in valoare se face cu o subtila tehnica a filtrarii efectelor. In jurul prezentelor umane, al fiintelor, ca si al obiectelor, se instaleaza in povestirile lui Banulescu un fel de halou, de irizare speciala a luminii producatoare de reflexe nu o data ciudate si nelinistitoare.<…>
Inaintea privirilor se asterne sesul nesfarsit a carui orizontalitate fara capat produce senzatii ametitoare de miraj. Aerul tremura in bataia soarelui, vara (undeva se vorbeste de „apa fierbinte a vazduhului de campie“) sau iarna in sclipirile albului inghetat al zapezii, creand impresia de inconsistenta si de labilitate, descumpanind ochiul care nu poate distinge bine realul de aparentele sale. Pana la urma, pentru cititorul operei banulesciene intregi, rezulta imaginea impunatoare a unei lumi, o lume unicat, ale carei structuri se imbina. Este lumea creata de un mare scriitor al timpului nostru, lumea in care el stapaneste in chip absolut, cu inalienabile prerogative de suveranitate literara.