Primul volum al lucrării Idei privitoare la o fenomenologie pură şi la o filozofie fenomenologică – publicat iniţial în 1913 în Jahrbuch für Philosophie und phänomenologische Forschung şi cunoscut ca Ideen I – reprezintă prima mare publicaţie a lui Edmund Husserl de după Cercetările logice, apărute cu mai bine de un deceniu înainte (1900–1901). Spre deosebire de Cercetări, această lucrare nu este expresia directă a unor investigaţii fenomenologice, subîntinse de un program şi de o metodică implicite. Dimpotrivă, este vorba de o lucrare programatică, o introducere, ce avansează programul de metodă precis circumscris al unei noi ştiinţe, fenomenologia, cartografiind totodată un domeniu de cercetare aparte: „conştiinţa transcendentală“.
Profesor de filozofie la Göttingen şi Freiburg, creatorul fenomenologiei, Edmund Husserl (1859-1938) este unul din cei mai influenţi filozofi ai secolului al XX-lea. Husserl îşi propune să restabilească locul central al filozofiei în sistemul ştiinţelor şi să dezvolte filozofia ca „ştiinţă riguroasă". Fenomenologia, înţeleasă ca aplicare a metodei analitic-intenţionale asupra oricărui obiect posibil, a fost concepută de Husserl ca filozofie universală şi transcendentă.
Opere principale: Ideen zu einer reinen Phänomenologie und phänomenologischen Philosophie, 1913; Formale und transzendentale Logik, 1929; Méditations cartésiennes, 1931; Die Krisis der europäischen Wissenschaften und die transzendentale Phänomenologie, 1936.
Christian Ferencz-Flatz este cercetător în filozofie al Societății Române de Fenomenologie. Autor al studii de specialitate în Husserl Studies, Phänomenologische Forschungen, Research in Phenomenology, Studia Phaenomenologica etc., a publicat în 2009 lucrarea Obișnuit și neobișnuit în viața de zi cu zi. Fenomenologia situației și critica heideggeriană a conceptului de valoare la editura Humanitas. A tradus din limba germană lucrări ale lui Martin Heidegger (Ontologie. Hermeneutica facticității) și Edmund Husserl (Cercetări logice - în colaborare cu Bogdan Olaru si Ion Tănăsescu).