Incorectitudinea istorică

în stoc
SKU
HU001207/1
37.57 LEI

Detalii

Sumarul cărţii, la fel de bogat şi de incitant, include de data aceasta şi probleme controversate, prejudecăţi ideologice, tabuuri şi mistificări legate de istoria mare, a lumii: De ce oamenii au simţit uneori nevoia să fabrice un nou Isus, după gustul epocii? Care a fost cu adevărat contribuţia arabilor în transmiterea cunoştinţelor antice în Evul Mediu? Biserica a fost un obstacol în calea ştiinţei? Cine a profitat de pe urma colonizării? Cele două războaie mondiale au fost purtate în numele drepturilor omului?


Într-un stil ferm, dar echilibrat şi dezinvolt, consacrat deja prin succesul cărţilor sale, Jean Sévillia construieşte, pe baza unei documentări riguroase şi bogate, un traseu sigur pentru ieşirea din păienjenişul de piste false ale interpretării istoriei.


„«Îmi urăsc istoria», pare să spună societatea noastră; însă această istorie este a noastră, şi nu putem trăi urându-ne. Dacă manipularea istoriei a existat întotdeauna, fenomenul a căpătat o întorsătură acută şi deosebită în cursul ultimelor decenii. Nu numai că figurile eroice şi momentele de glorie celebrate cândva au fost îngropate, dar privirea contemporană se focalizează asupra anumitor episoade. [...] De ce atâta ură? De ce această ură de sine?“ (Jean Sévillia)

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Humanitas
Colecție Humanitas Istorie
Ediția cărții I
ISBN 978-973-50-3789-5
Număr de pagini 348
Formatul cărţii 13x20
Data apariției 2012

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Incorectitudinea istorică