Întorcându-se acum „la loc", în secolul 21, autoarea dezminte prin ceea ce scrie afirmaţia că „nicăieri nu-i mai bine ca acasă", cel puţin atunci când e vorba de locuinţa temporală. Dar tocmai sentimentul de inconfort al omului nevoit să trăiască aici şi acum generează pagini pline de umor, supărare, mirări şi, până la urmă, deschidere faţă de tot ce ni se întâmplă. Pentru că, a recunoscut autoarea într-un interviu, în ciuda unor periodice accese de mizantropie şi revoltă îşi iubeşte şi semenii, şi ţara.
Viaţa unui bloc aflat pe o stradă cu nume poetic de lângă Cişmigiu, în vecinătatea Conservatorului, drumurile pe Calea Victoriei, cele spre Braşov, atmosfera de la România literară şi adevărate aventuri legate în felurile cele mai neaşteptate de cărţi sunt reconstituite cu verva şi iuţeala celui care ştie că un cititor din secolul 21 n-are timp de pierdut. Citind Întoarcere în secolul 21 nu şi-l va pierde!
Cartea aceasta a crescut odată cu secolul 21. Mi-am consemnat săptămânal, din 2001 până în 2009, nedumeririle, indignările, speranţele, meditaţiile pe tema lumii în care trăim. Fără voia mea, paginile s-au transformat într-un jurnal, într-un document al vieţii cotidiene din România acestui început de secol. Dacă e vorba, aş fi preferat să ţin jurnalul altui timp - să zicem din perioada 1901 şi 1909 - dar nu-i pe-alese: trăiesc ce mi se îngăduie.
Deşi e viaţa mea aici, nu cred că există vreo pagină care să-mi aparţină numai mie. Suntem cu toţii în ea. Cumva, cartea aceasta seamănă cu secolul în care s-a născut: e plină de nelinişte, deşi n-a uitat încă de tot să râdă. (Ioana Pârvulescu)
Viaţa unui bloc aflat pe o stradă cu nume poetic de lângă Cişmigiu, în vecinătatea Conservatorului, drumurile pe Calea Victoriei, cele spre Braşov, atmosfera de la România literară şi adevărate aventuri legate în felurile cele mai neaşteptate de cărţi sunt reconstituite cu verva şi iuţeala celui care ştie că un cititor din secolul 21 n-are timp de pierdut. Citind Întoarcere în secolul 21 nu şi-l va pierde!
Cartea aceasta a crescut odată cu secolul 21. Mi-am consemnat săptămânal, din 2001 până în 2009, nedumeririle, indignările, speranţele, meditaţiile pe tema lumii în care trăim. Fără voia mea, paginile s-au transformat într-un jurnal, într-un document al vieţii cotidiene din România acestui început de secol. Dacă e vorba, aş fi preferat să ţin jurnalul altui timp - să zicem din perioada 1901 şi 1909 - dar nu-i pe-alese: trăiesc ce mi se îngăduie.
Deşi e viaţa mea aici, nu cred că există vreo pagină care să-mi aparţină numai mie. Suntem cu toţii în ea. Cumva, cartea aceasta seamănă cu secolul în care s-a născut: e plină de nelinişte, deşi n-a uitat încă de tot să râdă. (Ioana Pârvulescu)