Intre speranta si deziluzie

Epuizat din stoc
SKU
B978-973-50-4855-6-X
format ebook

Detalii

Paginile acestei cărți sunt rodul unor anevoioase căutări, găsiri și regăsiri de sens și de speranță. Am pornit la drum având conștiința că aparținem unei generații privilegiate. Am trăit puțini ani sub regimul comunist, dar îndeajuns de mulți pentru a nu uita greutățile și ororile dictaturii ceaușiste. Ne-am format apoi în tranziția spre democrație și spre noua economie de piață, fiind totuși prea tineri pentru a ne implica direct în viața publică, însă îndeajuns de maturi pentru a începe să discernem între bine și rău; sau, mai precis, între ideea binelui de care s-au legat prin speranță părinții noștri acum un sfert de veac și perpetuarea unui rău politic insidios distribuit în nesfârșite deziluzii cotidiene. Acum iată-ne ajunși în momentul în care regăsirea speranței și oglindirea ei în act ne revin inevitabil nouă.


Dincolo de aspirația de a contribui la literatura de specialitate, această carte poartă în filigran un țel mult mai „apăsător“ – acela de a răspunde unei întrebări istovitoare conceptual și greu de epuizat în plan narativ, și anume: pentru a nu mai greși în continuare, unde s-a greșit în parcursul democratic al României ultimilor 25 de ani? Este vorba, așadar, nu atât de un demers restaurator, cât de unul care asumă o finalitate și o opțiune transfiguratoare: această carte privește „înapoi“ (spre anii 1990-2008; 2008-2014) mai ales în vederea decelării unui „înainte“.


Cartea prezintă astfel în viziune proprie parcursul postcomunist al democrației românești, având ca punct de referință aspectul care a reprezentat – în opinie personală – principalul obstacol în calea acestei evoluții: corupția politică. Ea propune totodată o serie de opțiuni pentru combaterea cu instrumente interne și externe a acestui fenomen nociv. Succesul de durată al unor astfel de măsuri va continua să depindă de două elemente fundamentale: curajul de a acționa al celor pregătiți să le susțină în spațiul public și capacitatea societății românești de a le asimila în circuitul său funcțional. (Sebastian I. Burduja)

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Humanitas
ISBN 978-973-50-4855-6-X
Data apariției 2015
Protectie DRM

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Intre speranta si deziluzie