Ioana

Recuperată târziu ca operă importantă a canonului interbelic, Ioana este poate cartea cea mai proustiană – adaptată la fondul și la tramele autohtone – dintre toate romanele cu astfel de ambiţii scrise de prozatorii români în epocă. Romanul e o excepţie în literatura noastră, propunând un personaj feminin cu atribute bine individualizate, ce e mai degrabă un agent activ (nu pasiv) în cadrul cuplului protagonist. În plus, Holban reușește să scoată parţial povestea Adulterinei din cadrele strâmte și clișeizate ale literaturii vremii. Ioana marchează un moment experimental și este un vârf al proustianismului românesc. [Daiana Gârdan]