Diavolul apare peste tot unde e nevoie de un tap ispasitor, peste tot unde nimeni nu se poate face responsabil de producerea sau mentinerea raului. Chiar si astazi, in lumea noastra civilizata, rationala, teama de diavol si invocarea lui par sa fie la fel de frecvente ca afirmarea credintei in Dumnezeu, fapt care justica o data in plus insemnatatea unei astfel de istorii.
"Istoria este reprezentata doar de evenimentele reale, iar Diavolul n-a participat la nici un eveniment. El este chiar scandalos de absent in marile momente ale veacurilor din urma. Nimeni nu i-a vazut vreodata nici coada, nici coarnele, nici in timpul Revolutiei franceze si nici in octombrie 1917. Nu a fost zarit nici la Hiroshima, nici pe Luna, nici in laboratorul lui Pasteur, nici in bunkerul lui Hitler. Ne asteptam sa apara in Cambodgia, pe vremea lui Pol Pot, si la Sarajevo, atunci cand femei si copii mureau sub gloantele partizanilor din acelasi oras. Nu s-a vazut in toate acestea decat exprimarea patimilor omenesti, a libertatii si a demnitatii, a descoperirii intelectuale, precum si a urii, o ura cum animalul nu cunoaste, caci el nu e niciodata fiara: doar omul poate fi." (Gerald Messadié)
Asadar, exista Diavolul cu adevarat? Nu este cumva o fantasma colectiva, „tapul ispasitor" primordial, pe seama caruia sunt puse toate pasiunile si pornirile condamnabile ale omului insusi? De la zeii mitologiilor greaca si romana, trecand prin demonii arhaici ai insulelor izolate din Oceania, de pilda, si ajungand pana la Raul absolut, fabricat si modelat continuu de unele religii actuale, Gerald Messadié abordeaza antropologic, sociologic si din perspectiva istoriei mentalitatilor geneza Diavolului si acea nevoie a omului de a-si nega responsabilitatea propriilor alegeri, de a-si declina vina si, in ultima instanta, de a se lasa patruns de groaza. Fiindca, spune Messadié, "omului ii place sa-i fie frica".
"Istoria este reprezentata doar de evenimentele reale, iar Diavolul n-a participat la nici un eveniment. El este chiar scandalos de absent in marile momente ale veacurilor din urma. Nimeni nu i-a vazut vreodata nici coada, nici coarnele, nici in timpul Revolutiei franceze si nici in octombrie 1917. Nu a fost zarit nici la Hiroshima, nici pe Luna, nici in laboratorul lui Pasteur, nici in bunkerul lui Hitler. Ne asteptam sa apara in Cambodgia, pe vremea lui Pol Pot, si la Sarajevo, atunci cand femei si copii mureau sub gloantele partizanilor din acelasi oras. Nu s-a vazut in toate acestea decat exprimarea patimilor omenesti, a libertatii si a demnitatii, a descoperirii intelectuale, precum si a urii, o ura cum animalul nu cunoaste, caci el nu e niciodata fiara: doar omul poate fi." (Gerald Messadié)
Asadar, exista Diavolul cu adevarat? Nu este cumva o fantasma colectiva, „tapul ispasitor" primordial, pe seama caruia sunt puse toate pasiunile si pornirile condamnabile ale omului insusi? De la zeii mitologiilor greaca si romana, trecand prin demonii arhaici ai insulelor izolate din Oceania, de pilda, si ajungand pana la Raul absolut, fabricat si modelat continuu de unele religii actuale, Gerald Messadié abordeaza antropologic, sociologic si din perspectiva istoriei mentalitatilor geneza Diavolului si acea nevoie a omului de a-si nega responsabilitatea propriilor alegeri, de a-si declina vina si, in ultima instanta, de a se lasa patruns de groaza. Fiindca, spune Messadié, "omului ii place sa-i fie frica".