Primele doua parti ale celui de-al cincilea volum prezinta religiile din America precolumbiana si cele ale populatiilor indigene (din Africa, America, Asia si Oceania) care nu au cunoscut scrierea – in ambele cazuri fiind vorba de experiente religioase pentru care nu exista un corpus doctrinar fixat in scris. Cea de-a treia parte abordeaza mecanismele, milenarismele si noile miscari religioase aparute in interiorul culturilor occidentale, precum si sincretismele dezvoltate in diferite parti ale lumii ca efect al intilnirii diverselor culturi cu modernitatea. Ultimul capitol sintetizeaza momentele cele mai importante ale studiului istoriei religiilor si schiteaza bilantul actual al istoriografiei religioase.
„Orice istorie a religiilor este un produs al timpului sau, caruia ii reflecta, alaturi de limite si slabiciuni, exigentele si cunostintele. Aflati in fata unei duble cerinte – pe de o parte, de a contextualiza expunerea diferitelor religii intr-un mod riguros sub aspect cronologic, iar pe de alta parte, de a promova o prezentare a intregului care sa salveze, mai ales in cazul religiilor istorice cu o existenta indelungata, elementele de continuitate si permanenta -, ne-am decis pentru privilegierea celui din urma criteriu.
Am preferat sa recurgem la ordinea consacrata, care porneste de la prezentarea datelor pe care le detinem privind preistoria, parcurge intregul tablou al religiilor antice (vol. I), abordeaza cele trei religii abrahamice – iudaismul, crestinismul, islamul – (vol. II si III), pentru a trece apoi la tratarea religiilor Extremului Orient (vol. IV) si, in final, a religiilor popoarelor sub aspect etnologic (vol. V).
Un statut aparte il au religiile dualiste – gnoza, maniheismul si destinul lor medieval -, pe care am decis sa le izolam dupa un criteriu tipologic (ele se gasesc in volumul al treilea doar din motive editoriale), si religiile din America precolumbiana, plasate din motive similare in ultimul volum.”(Giovanni Filoramo)
„Orice istorie a religiilor este un produs al timpului sau, caruia ii reflecta, alaturi de limite si slabiciuni, exigentele si cunostintele. Aflati in fata unei duble cerinte – pe de o parte, de a contextualiza expunerea diferitelor religii intr-un mod riguros sub aspect cronologic, iar pe de alta parte, de a promova o prezentare a intregului care sa salveze, mai ales in cazul religiilor istorice cu o existenta indelungata, elementele de continuitate si permanenta -, ne-am decis pentru privilegierea celui din urma criteriu.
Am preferat sa recurgem la ordinea consacrata, care porneste de la prezentarea datelor pe care le detinem privind preistoria, parcurge intregul tablou al religiilor antice (vol. I), abordeaza cele trei religii abrahamice – iudaismul, crestinismul, islamul – (vol. II si III), pentru a trece apoi la tratarea religiilor Extremului Orient (vol. IV) si, in final, a religiilor popoarelor sub aspect etnologic (vol. V).
Un statut aparte il au religiile dualiste – gnoza, maniheismul si destinul lor medieval -, pe care am decis sa le izolam dupa un criteriu tipologic (ele se gasesc in volumul al treilea doar din motive editoriale), si religiile din America precolumbiana, plasate din motive similare in ultimul volum.”(Giovanni Filoramo)