Jurnalul intim este, pesemne, scrierea cea mai răspândită din lume... toţi ţin un astfel de jurnal, îl ascund, îl înconjoară cu afecţiunea lor şi sfârşesc prin a visa să-l publice. Scriitorii cei mai respectabili nu fac excepţie de la această tristă regulă.
Ca să nu alunece şi el în ridicol, Michel Tournier tine un jurnal extim. Şi publică extrase din el, care alcătuiesc un adevărat „fals jurnal“ surprinzător.
Le spun copiilor dintr-o şcoala: „Scrieţi în fiecare zi câteva rânduri într-un caiet gros. Să nu fie un jurnal intim consacrat stărilor voastre sufleteşti, ci, dimpotrivă, un jurnal îndreptat spre lumea exterioară, spre oamenii, animalele, lucrurile ei. Şi veţi vedea că, de la o zi la alta, nu numai că veţi scrie mai bine şi mai uşor, dar, mai cu seamă, veţi avea o pradă mai bogată de consemnat. Pentru că ochiul şi urechea voastră vor învăţa să decupeze şi să reţină din imensă şi informă magmă de percepţii cotidiene ceea ce poate să treacă în scrisul vostru. La fel cum privirea unui mare fotograf înconjoară şi încadrează scena care poate deveni o imagine. (Michel Tournier)
Nume de referinţă al literaturii franceze contemporane, Michel Tournier s-a născut la Paris, în 1924. Urmează cursuri de filosofie la Sorbona şi la Universitatea din Tubingen. Colaborează la Radiodifuziunea Franceza, apoi la postul de radio Europe I. De mai bine de patruzeci de ani trăieşte în casa parohială a unui sat minuscul situat la patruzeci de kilometri de Paris. A debutat în 1967 cu romanul Vineri sau Limburile Pacificului, încununat cu Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze. În 1970 publică Regele Arinilor, laureat cu Premiul Goncourt. În 1972 îi apare romanul Meteorii, urmat de eseul Vântul Paraclet (1977), volumele de nuvele Cocoşul de munte (1978, apărut în limba romana cu titlul Piticul roşu) şi Zborul Vampirului (1982), romanele Gilles & Jeanne (1983), Picătură de aur (1986) etc. Din 1972 este membru al Academiei Goncourt. În 1993 i s-a decernat Medalia Goethe, iar în 1997 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Londra.
Ca să nu alunece şi el în ridicol, Michel Tournier tine un jurnal extim. Şi publică extrase din el, care alcătuiesc un adevărat „fals jurnal“ surprinzător.
Le spun copiilor dintr-o şcoala: „Scrieţi în fiecare zi câteva rânduri într-un caiet gros. Să nu fie un jurnal intim consacrat stărilor voastre sufleteşti, ci, dimpotrivă, un jurnal îndreptat spre lumea exterioară, spre oamenii, animalele, lucrurile ei. Şi veţi vedea că, de la o zi la alta, nu numai că veţi scrie mai bine şi mai uşor, dar, mai cu seamă, veţi avea o pradă mai bogată de consemnat. Pentru că ochiul şi urechea voastră vor învăţa să decupeze şi să reţină din imensă şi informă magmă de percepţii cotidiene ceea ce poate să treacă în scrisul vostru. La fel cum privirea unui mare fotograf înconjoară şi încadrează scena care poate deveni o imagine. (Michel Tournier)
Nume de referinţă al literaturii franceze contemporane, Michel Tournier s-a născut la Paris, în 1924. Urmează cursuri de filosofie la Sorbona şi la Universitatea din Tubingen. Colaborează la Radiodifuziunea Franceza, apoi la postul de radio Europe I. De mai bine de patruzeci de ani trăieşte în casa parohială a unui sat minuscul situat la patruzeci de kilometri de Paris. A debutat în 1967 cu romanul Vineri sau Limburile Pacificului, încununat cu Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze. În 1970 publică Regele Arinilor, laureat cu Premiul Goncourt. În 1972 îi apare romanul Meteorii, urmat de eseul Vântul Paraclet (1977), volumele de nuvele Cocoşul de munte (1978, apărut în limba romana cu titlul Piticul roşu) şi Zborul Vampirului (1982), romanele Gilles & Jeanne (1983), Picătură de aur (1986) etc. Din 1972 este membru al Academiei Goncourt. În 1993 i s-a decernat Medalia Goethe, iar în 1997 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Londra.