„Oricum aş pune problema, nu pot trece peste acest lucru simplu, fundamental, imediat: că sunt muritor, că oricând pot muri, jucându-mi astfel cartea mântuirii. Faptul e acesta: orice aş crede despre viaţa post-mortem, ea există; dacă accept credinţa şi doctrina creştină, trebuie să încerc măcar ceva ca să mă mântui, să încerc măcar pocăinţa unora dintre păcatele mele; dacă accept dogma ocultistă (metafizică), tot trebuie să fac ceva; nu pot trăi la infinit aşa cum trăiesc de câţiva ani, pentru lecturi, erotică, scris şi contemplaţie pasivă.
Ambele drumuri pe care le cunosc îmi sunt interzise de lenea mea, de păcatele mele, de neurastenia mea. Şi, cu toate acestea, nu trece o zi în care să nu întrevăd, măcar pentru o clipă, realitatea că aş putea muri, acum, trecând în marea de dincolo fără nici o tehnică fermă.“ (Mircea ELIADE)
Ambele drumuri pe care le cunosc îmi sunt interzise de lenea mea, de păcatele mele, de neurastenia mea. Şi, cu toate acestea, nu trece o zi în care să nu întrevăd, măcar pentru o clipă, realitatea că aş putea muri, acum, trecând în marea de dincolo fără nici o tehnică fermă.“ (Mircea ELIADE)