„Comemorarea Centenarului poate fi mai mult decât sărbătoririle oficiale încărcate de fast ipocrit. Secolul care ne desparte de anul 1918 s-a dovedit tulbure, accidentat şi tragic, iar demnitatea umană a fost, de cele mai multe ori, sacrificată pe altarul tiraniilor. Pentru cei de astăzi, trecutul este mai mult decât o realitate îndepărtată – este materia din care ne croim viitorul. De aici necesitatea lucidităţii patriotice ca alternativă la minciuna delirului naţionalist şi la laşitatea complice. Reîntemeierea patriotismului nu se poate imagina fără existenţa libertăţii. Drumul către România eliberată de povara despotismului este cel pe care îl indică, modest, şi cartea de faţă.“ (Ioan STANOMIR)
„«Luciditatea patriotică» e, cred, sintagma care se repetă cel mai frecvent în această recitire sintetică pe care Ioan Stanomir o face secolului României Mari. Începând cu Declarația de la Alba Iulia din 1918 și încheind cu rezistența anilor 2017 –, Ioan Stanomir construiește, cu junimistă pasiune a moderației, id est exact cu luciditatea patriotică pe care și-o asumă ca imperativ, o narațiune de o extraordinară claritate istorică și morală a României din ultimul secol, cu bunele și relele ei. E cea mai credibilă narațiune a României ca stat pe care o cunosc; iar dintre foarte puținii noștri intelectuali publici, Ioan Stanomir, prin calitățile lui superlative (deopotrivă academice și morale), era și chemat, și dator să o pună în operă.“ (Radu VANCU)
„Cu ocazia Centenarului, Ioan Stanomir oferă cititorilor un inventar al patologiilor din politica şi societatea românească actuală. Cu luciditate, autorul creionează drama spaţiului public autohton, o lume bombardată cu discursuri şi apeluri patriotarde care deturnează atenţia opiniei publice de la chestiunile presante. Teze ale istoriografiei naţional-staliniste din timpurile lui N. Ceauşescu sunt reciclate şi adaptate zilelor noastre, iar teme precum tradiţia şi identitatea sunt instrumentalizate politic de către o castă guvernantă nedemnă. Rezultă de aici imaginea unui Centenar ratat, mânjit de o crasă lipsă de adecvare, de ipocrizie şi populism etnocratic. Cartea lui Ioan Stanomir este un strigăt de durere al unui intelectual public şi spectator angajat, căruia îi pasă de problemele cetăţii şi care nu admite să tacă atunci când adevărul şi bunul-simţ sunt strivite. Pentru a contracara maladiile cultural-politice de azi, autorul a ales să schiţeze istoria ultimului secol, selectând luminile şi umbrele, cu speranţa că lecţiile trecutului ar putea servi acelora care sunt dispuşi să le asculte.“ (Cristian VASILE)