Traducere de Maria Rizoiu
Aţi visat vreodată la un loc minunat, plin de bucurie şi culoare? Deschideţi cartea şi începeţi să citiţi! Veţi ajunge acolo într-o clipită.
Din cămăruța ei întunecoasă şi rece, Clementine visează la un loc magic, cu flori purpurii şi un pârâu argintiu. Mai întâi însă, trebuie să scape de unchiul Rufus şi de mătuşa Vermilia, care o ţin prizonieră şi o obligă să gătească şi să facă curăţenie.
Într-o bună zi, după o serie de peripeţii care întorc casa pe dos, Clementine reușește să fugă împreună cu motanul Gilbert, prietenul ei cel mai bun. O ferestruică uitată deschisă în pod e începutul unei aventuri incredibile care o duce spre locul visat, cel mai frumos loc dintre toate: acasă!
Visase acest loc de multe ori. Și, chiar dacă îl vedea doar în vis, era sigură că există cu adevărat. Cum ajunsese să-l viseze, mă întreb? Probabil îi venise în minte de undeva. Poate că era o amintire de demult…
Clementine numea locul din vis „Locul Magic“.