Aurel Jiquidi este un nume aproape necunoscut pe piața cărții de artă romanești, iar creația lui artistică, deosebit de bogată și de talentată, este greu accesibilă chiar și unui public dornic și abil să descopere sau să recupereze valori neștiute, pierdute, uitate. Istoricul și criticul de artă Pavel Șușară incearcă să „repare” această nedreptate printr-un demers fără precedent, o superbă monografie inchinată pictorului și graficianului Aurel Jiquidi (1896 - 1962), insumand un număr impresionant de ilustrații (in jur de 300), menite să convingă, cu indrumările de interpretare ale specialistului, că istoria trebuie să rețină acest nume. Fiu al unui talentat grafician, Constantin Jiquidi, de la care a moștenit tușa caricaturală, satirică, Aurel Jiquidi a urmat cursurile Școlii de Arte Frumoase din București, după care a studiat pictura la Paris și la Roma. Lucrările sale sunt variate ca tehnică, de la desene abia creionate și ilustrații pentru cărți ori reviste la acuarele fine și uleiuri elaborate. In centrul lor „se găsește Omul, in totalitatea ipostazelor și a expresiilor sale”, omul prins in realitățile vremii sale, dar și omul atemporal, cu ceea ce il definește ca esență de-a lungul vremurilor.
„Privit insă de aproape și eliberat de prejudecățile unei receptări trunchiate, dar cu atat mai sigure de sine, Aurel Jiquidi iși dezvăluie adevăratul său chip de creator cu disponibilități multiple și de cercetător meticulos al celor mai complicate și mai imprevizibile stări (și manifestări) ale naturii umane. Dincolo de genurile artistice ilustrate și de stilistica sa ocazională, care de multe ori au indus in eroare și au creat iluzia unui acces facil la mesajul comic al unei arte directe și de consum imediat, artistul oferă imaginea surprinzătoare a personalității sale profunde, una gravă și interogativă, cand bantuită de spaime, de angoase și de coșmaruri, cand străbătută de reflecții metafizice, de stări meditative și de viziuni luminoase asupra unei umanități care iși găsește mereu resursele de a depăși marile și micile adversități ale istoriei diurne și ale propriei sale condiții.” (Pavel Șușară)