Brett Bohlinger pare să aibă totul: slujba perfectă, un apartament spațios și un iubit extraordinar de chipeș. Una peste alta, o viață de vis. Până când mama ei iubită moare, lăsând în testament o clauză importantă: pentru a-și primi moștenirea, Brett trebuie să atingă mai întâi țelurile de pe lista cu lucruri de făcut în viață, pe care ea a alcătuit-o când era o fată naivă de paisprezece ani. Îndurerată, Brett înțelege cu greu decizia mamei – visurile din copilărie nu seamănă deloc cu ambițiile ei de la vârsta de treizeci și patru de ani. Unele par imposibile. Cum ar putea ea să aibă o relație cu un tată care a murit acum șapte ani? Alte țeluri (Să fiu o profesoară extraordinară!) i-ar impune să-și reinventeze întregul viitor. Pe măsură ce Brett pornește într-o călătorie uimitoare în căutarea visurilor ei adolescentine, un lucru devine clar: uneori, cele mai plăcute daruri ale vieții se găsesc în locurile cele mai neașteptate.
O poveste minunată, emoționantă, care ne amintește să ne trăim viața din plin. Cecelia Ahern, autoarea bestsellerului P.S. Te iubesc
Romanul de debut al lui Spielman este fermecător. Kirkus Reviews