Am început să fac fotografii la vîrsta de 14 ani. […]
Se pare că am deprins compoziţia făcînd mai întîi fotografii alb-negru. Apoi am început să recunosc puţin frumosul. Mult mai tîrziu şi împotriva voinţei mele m-am apucat de fotografii în culori, cînd am fost rugat să le fac pentru o publicaţie.
Fotografiile în culori sunt un teatru de culori. Cum spunea Goethe, toate culorile sunt vectori între alb şi negru. Ele se întreţes unele cu altele într-un fel subtil, pentru a pune în scenă un spectacol minunat. Ele compun poeme. Goethe spunea că ele apar în colaborarea dintre frumuseţea naturii şi simţul omenesc al vederii.
Fac fotografii în România de 50 de ani. Sunt foarte atras de frumuseţea naturală şi de frumuseţea din sufletele oamenilor. Oamenii din România dau mereu o compoziţie de o formă minunată. […]
În acest album, am introdus cîteva fotografii pe care le-am utilizat înainte de mai multe ori. Unul dintre exemple e o fată care stă pe un deal păstorind o turmă. Am făcut această fotografie în urmă cu 25 ani. Fata spunea că dorea să devină un copac imens pe ale cărui crengi şi ramuri să se poată odihni multe păsărele. Apoi a strigat cu vocea ei adorabilă la oi: „Hai la mama!” Am fotografiat fata şi ea ajunsese să fie fixată ferm pe film. De fiecare dată cînd mă uit la această fotografie simt o emoţie puternică. Emoţiile n-au limite. Fata trăieşte pe filmul care îmi păstrează emoţiile. De fiecare dată cînd o privesc simt o senzaţie nouă. Mişcarea e statică. Mă simt mereu inconfortabil cînd văd acest conflict dintre tristeţe şi frumuseţe. […]
Cînd fac o fotografie, mă confrunt cu obiectul şi cu compoziţia generală. Apăs butonul declanşatorului cînd vine momentul potrivit şi după ce am luat în considerare mulţi factori: formele copacilor, moţăiala păsărilor, lumina, unghiul şi direcţia vîntului. Fac tot ce pot pentru a potrivi culorile din natură şi cele din sufletul meu. […]
Miya Kosei s-a născut în 1937 la Tokio. A studiat ştiinţe sociale, literatură, eseistică şi critică de specialitate, fotografie de artă etc. În 1965 a descoperit România, şi mai ales Maramureşul, care l-a entuziasmat şi unde a revenit de peste o sută şaizeci de ori. Multe dintre cărţile şi mai multe albume de fotografii sunt consacrate României. Cărţi publicate: Romanian Rhapsody, Tokio, Kokushokankoukai, 1986; Europa Orientalis – Romanian Red Rose, Tokyo, Nihon Vogue, 1991; La Roumanie des quatre saisons, Paris, Editions de Musée de l’Homme, 1997; Maramureşul, Bucureşti, Humanitas, 2000; Romanian Anthem – Europe of Europe, Tokyo, Heibonsha, 2002; Romania – People, Alcohol, Songs, Tokyo, Tokyo Shoseki, 2002; Aleksandr Sokurov, Tokyo, Michitani, 2006; Yuri Norstein, Tokyo, Michitani, 2007; The People of Sheep and Fir, Tokyo, Michitani, 2007; Song of the Sheep and the Fir, Tokyo, Michitani, 2008;Maramureş – In a Small Village in Romania, Tokyo, Michitani, 2008; Maramureşul meu, Cluj, Idea Design & Print, 2015. Participă la numeroase expoziţii, printre care enumerăm: Maramureş, Linz, Nordico Stadtmuseum, 1994; Rumänische Rhapsodie, Viena (Kitsee), Ethnographisches Museum Rathaus, 1996; Rapsodia Romena, Veneţia, Palazzo Correr, 1997; La Roumanie des quatre saisons. Le Maramures photographié par Kosei Miya, Paris, Musée de l’Homme, 1998; Maramureş, New York, East and West Gallery, 1999; Transilvania mea, Sibiu, Festival Astra Film, Casa de Cultură a Sindicatelor, 2007; Maramures, Auckland, Green Gallery, 2012; Maramures – la vie, les hommes, Beauvais, Théâtre du Beauvais, 2014; Maramures – Authentic Life, Ekaterinburg, Philharmonie, 2015; Romania, Yujinosahalinsk, Puppet Theatre, 2015. Premii: Child Welfare Culture Award (Japonia), Medalia culturală a Guvernului României, membru onorific al Institutului Cultural Român.
Detalii
Mai multe informații
Editura | Idea |
---|---|
ISBN | 978-606-8265-25-4 |
Număr de pagini | 216 |
Formatul cărţii | 21 x 29 cm |
Tip copertă | Cartonata |
Data apariției | 2016 |
Recenzii
{{title}}
{{detail}}