Mass-media, religie, spațiu public

în stoc
SKU
a215346
39.95 LEI

Detalii

Mass-media, religie, spațiu public prezintă harta unui domeniu, fiind o sinteză savantă, dar accesibilă a dialogului contemporan dintre religie și instituțiile postmodernității (mass-media, industriile culturale, Internet, spațiu public, marketing și branding etc.). Este o lucrare științifică, deoarece corespunde standardelor de exigență ale specialiștilor, dar și abordabilă, întrucît prezintă clar și concis temele analizate. Volumul oferă cititorului o imagine de ansamblu, panoramică, asupra formelor mereu în mișcare prin care religia modelează instituții, produse și valori socioculturale moderne și este, la rîndul său, influențată de schimbările generate de acestea. Lucrarea este produsul lecturilor, reflecției și încercărilor de a prezenta și explica transformările religiei în sfera culturii media din epoca postmodernă. Demersul constituie o dezvoltare firească a preocupărilor de antropologie mass-media concretizate de Mihai Coman în diverse volume și studii, ce au condus într-un punct în care interesul pentru mitologiile mediatice și pentru relația dintre ritual și mass-media a generat necesitatea integrării respectivelor fenomene într-un sistem mai larg, care nu putea fi altul decît al religiilor. Astfel, autorul abordează o gamă foarte largă de subiecte, cazuri, teorii, concepte și axe de cercetare, în speranța că volumul va reprezenta un reper pentru cei care vor să se avînte spre aceste orizonturi.

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Polirom
Colecție Collegium
ISBN 9789734683147
Număr de pagini 248
Formatul cărţii 16 x 23 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2020

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Mass-media, religie, spațiu public