Memoriile unui pașoptist-model. Amintiri politice și diplomatice, 1848–1903

în stoc
SKU
HU002886/1
39.00 LEI

Detalii

Ediție de Georgeta Filitti


„Iancu Bălăceanu este paşoptistul-model: vlăstar al unei mari familii muntene, studiază la Paris - unde se pătrunde de ideile liberale, audiind cursurile corifeilor generației de la '48 -, militează în societăţi studenţeşti, cochetează cu mazzinismul şi îşi face o sumedenie de relaţii ce îi vor folosi mai apoi în cariera diplomatică. Abia ieşit din adolescenţă, revine în ţară, şi soarta îl aruncă în tabăra revoluţiei. După o trecere fulgurantă prin Bucureştii în plină revoltă, e numit, peste noapte, prefect de Câmpulung.


Faptele de atunci, precum şi cei nouă ani petrecuţi într-un exil aventuros, punctat cu misiuni secrete în slujba sultanului - și a cauzei naționale românești - împreună cu prietenii Ion Ghica și Nicolae Bălcescu, îi conferă o aură de revoluţionar. Imediat după Unire se implică într-o serie de misiuni diplomatice delicate. Dintre acestea, esențială este aducerea lui Carol de Hohenzollern pe tronul tânărului principat, în care joacă un rol determinant - un adevărat roman polițist. În deceniile următoare, Iancu Bălăceanu va fi, pe rând, ministru plenipotențiar al României în capitalele puterilor europene, la Paris, Viena, Roma, Constantinopol, Londra.


Memoriile sale, extrem de dense, presărate cu portrete memorabile ale marilor oameni din cea de-a doua jumătate a secolului XIX și cu nuclee narative de la care pot porni tot atâtea filme de aventuri, fixează figura unui personaj exemplar din deceniile în care România se construia." - Georgeta Filitti

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Humanitas
Colecție Memorii/Jurnale/Biografii
ISBN 978‑973‑50‑5170‑9
Număr de pagini 376
Data apariției 2019

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Memoriile unui pașoptist-model. Amintiri politice și diplomatice, 1848–1903